Șase frați și două surori, toți arși de vii pe rug la Amsterdam, 1549 A.D.
În anul 1549 au fost întemnițate la Amsterdam, pentru adevărul lui Isus Hristos, aproximativ douăzeci de persoane, bărbați și femei, ale căror nume nu sunt cunoscute, mai ales că unii dintre ei au evadat din închisoare în felul următor: unul dintre prizonieri avea doi frați care locuiau în Waterlandt, care erau niște tipi duri și care își petreceau mult timp în taverne. La un moment dat s-a întâmplat că, în timp ce aceștia stăteau în tavernă, au început să se gândească la fratele lor întemnițat și, presupunând că se apropia momentul în care ar trebui să fie oferit, au deliberat între ei cum ar putea să-l elibereze cel mai bine și au făcut un jurământ că nu se vor feri nici de muncă, nici de primejdie, chiar dacă i-ar costa viața; drept confirmare, au ridicat degetele, și-au aruncat pălăriile în aer și l-au chemat pe Dumnezeu ca martor.
Dimineața, când s-au trezit și au devenit lucizi, planul lor periculos i-a tulburat oarecum; dar amintindu-și de jurământul solemn pe care îl datorau lui Dumnezeu, cât și tristețea plecării fratelui lor drag, au manifestat fermitatea romanilor și au procedat în felul următor. Au luat o frânghie cu un bloc, care fusese bine unsă, pentru ca blocul uscat să nu facă zgomot. Aceasta au împachetat-o într-un coș și au dus-o la casa lui Jan Jans, care locuia vizavi de închisoare, în semilună, și i-au spus „Jan Jans, putem să lăsăm acest coș aici și să îl luăm seara târziu, după cum ne convine?”.
Jan Jans a fost de acord, fără să se gândească la planul periculos, până când au ajuns să își ia coșul.
Acest Jan Jans avea un văr printre prizonieri, pe nume Ellert Jans, care avea un picior de lemn și era un croitor pe care executorul judecătoresc îl luase din magazinul său de pe digul nou. Prin urmare, acești doi frați au profitat de o seară întunecată și au adus cu ei un cârlig de barcă, pe care l-au înfipt în fereastră și apoi s-au urcat pe el. Apoi au legat o frânghie și au spart ferestrele cu o rangă. După ce și-au îndeplinit astfel scopul, l-au dat jos pe fratele lor de la fereastră cu o frânghie și, imediat, s-au dus la ceilalți prizonieri, pe toți i-au dat jos pe fereastră, cu excepția lui Ellert Jans, care a refuzat să iasă, spunându-le ca motiv că era atât de bine dispus să își ofere jertfa (trupului său) și se simțea atât de fericit încât nu se aștepta nici măcar printr-o viață lungă să devină mai bun, deoarece se temea că pe drumul prin lungul deșert ar putea să îi lipsească curajul și astfel nu va reuși niciodată să treacă Iordanul și să ajungă în țara promisă. El a mai spus că era prea bine cunoscut prin piciorul său de lemn, astfel încât putea fi descris cu ușurință în scopul aprehensiunii.
Dar Tobias, Pieter, Grietgen, Jan, Lyntgen și Barbartgen au fost închiși în alte temnițe, unde puteau să-i audă, dar nu și să ajungă la ei. Ei au rămas în detenție până când s-a împlinit timpul jertfei lor, cu excepția lui Lyntgen, care a fost cruțată din cauza sarcinii sale. Și ea a născut un copil în timp ce se afla în închisoare; dar durerile nașterii au afectat-o atât de mult încât și-a pierdut complet mințile; după aceasta a zăcut încă multă vreme la Amsterdam, într-o căsuță, în care a și murit.
Când a sosit ziua în care persoanele menționate mai sus urmau să-și ofere jertfele, Jan Jans s-a așezat lângă tribunal, pentru a vedea ce spirit va arăta vărul său Ellert Jans în ultimul ceas al vieții sale. De îndată ce Ellert Jans l-a zărit pe vărul său, i s-a adresat acestuia cu o înfățișare atât de fericită, încât toți ascultătorii l-au ascultat cu uimire. I-a înmânat și un testament prin barele de fier ale tribunalului, dar Bailiful a țipat ca un leu feroce: unde este cartea?”, dar nu a putut să o găsească.
Cu multe și bune argumente, el i-a sfătuit pe toți, în principal pe vărul său Jan Jans, să nu se mai lase sedus de femeia împodobită, curva Babilonului, ci să intre pe calea spre cetatea tuturor lucrurilor bune. Da, a spus că niciodată nu a trăit o zi mai fericită, lucru pe care Jan l-a luat atât de mult în serios, încât ulterior a luat și el asupra sa povara crucii. Astfel, toți prietenii sus-menționați și-au încheiat viața cu mare bucurie și au fost arși de vii. La scurt timp după aceea, un iubitor al adevărului a compus un imn în amintirea lor, a cărui primă literă din fiecare vers se potrivește cu prima literă a numelor lor. Acesta se găsește în vechea carte de imnuri și este primul dintre cele care încep cu T: „‘Tis nu schier al vervult,” etc.
Sentința acestor șase frați și două surori am obținut-o din cartea sentințelor penale din orașul Amsterdam, prin intermediul secretarului acestui loc, cu excepția titlului, care sună astfel:
CONDAMNAREA LA MOARTE A LUI PIETER JANS, TOBIAS QUESTINEX, JAN PENNEWAERTS, GIJSBERT JANS, ELLERT JANS, LUCAS MICHIELS, BARBARA THIELEMAUS ȘI TRUYKEN BOENS
Întrucât Pieter, fiul lui Jans, originar din Lininckhuysen, Tobias Questinex, cetățean al acestui oraș, cizmari de meserie; Jan Pennewaerts din Loenenen, Gijsbert Jans din Woerden, Ellert Jans, de asemenea cetățean al acestui oraș, croitori, Lucas Michiels din Dortrecht, sticlar de meserie, Barbara Thielemaus din Dortrecht, și Truyken Boens, fiica lui William Boens din Antwerp, au fost rebotezați de un anume Giles din Aix-la-Chapelle, și s-au alăturat sectei și ereziei anabaptiștilor, având opinii pernicioase în ceea ce privește sacramentele sfintei biserici, contrare sfintei credințe creștine, rânduielilor sfintei biserici și legilor și decretelor scrise ale Majestății sale imperiale, grațiosul nostru stăpân; și, în plus, persistă cu încăpățânare în necredința, erorile și ereziile lor; prin urmare, domnii mei judecători, după ce au ascultat cererea făcută de domnul meu executorul judecătoresc cu privire la aceste persoane, împreună cu mărturisirea lor, și după ce au luat în considerare în mod corespunzător circumstanțele acestui caz, condamnă aceste persoane să fie arse de călău; și, în plus, declară toate bunurile lor confiscate în beneficiul Majestății Sale Imperiale, în calitate de conte de Olanda și grațiosul nostru stăpân, fără a aduce atingere privilegiilor acestui oraș. Astfel pronunțat și ordonat să fie executat, în această zi de 20 martie 1549, în prezența executorului judecătoresc, a lui Egbert Gabriels și Joost Buyck, Burgomahi, și a tuturor judecătorilor.
Dintre acești delincvenți, trei au fost supuși la tortură, și anume Tobias Questinex, la 14 februarie, Pieter Jans, la 15 ale aceleiași luni, și Ellert Jans, la 8 ale lunii martie.
Extras din cartea de sentințe penale a orașului Amsterdam, aflată în posesia secretarului de acolo.
Notă
Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.
Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).
Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.
Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.