În jurul anului 1547, a existat o femeie cu frică de Dumnezeu, al cărei nume era Richst Heynes (numită astfel după soțul ei, conform obiceiului din țară), care locuia în Ilst, nu departe de Sneeck, în Friesland. Și ea și-a plecat umerii sub jugul ușor al Domnului Isus, ascultând și urmând glasul lui binecuvântat, evitându-l pe cel al străinilor care i se opuneau.

Vrăjmașii lui Dumnezeu, observând acest lucru, au căutat foarte repede să o împiedice și să o oprească; în acest scop, au trimis slujitori tiranici, care au venit ca niște lupi răpitori și au prins această oaie lipsită de apărare. Soțul ei, dându-și seama de aceasta, a scăpat cu mare primejdie de viață.

Ea a fost tratată foarte aspru și legată cu cruzime, fără nici cea mai mică milă sau compasiune, deși era însărcinată și foarte aproape de momentul nașterii, astfel că moașa fusese deja cu ea. Dar, în pofida tuturor acestor lucruri, au luat-o cu ei, deși copilașii ei plângeau și se tânguiau cu jale.

Au dus-o în închisoare la Leeuwaerden, unde, după trei săptămâni de detenție, a născut un fiu. Copilul, spre marea uimire a tuturor celor care îl priveau, arăta foarte clar pe brațele sale semnele pe care mama sa le primise din cauza lanțurilor crude. După aceea au torturat-o atât de crunt, încât nu și-a putut pune mâinile pe cap. Astfel a fost maltratată cu torturi inumane, mai ales pentru că nu voia să-și trădeze frații, căci acești lupi nu erau încă nici pe departe sătui, ci însetați foarte mult după mai mult sânge nevinovat.

Cu toate acestea, credinciosul Dumnezeu, care este o fortăreață la vreme de nevoie și un scut pentru toți cei care se încred în El, i-a păzit buzele, astfel încât nimeni nu a fost trădat de ea. De aceea, cum nimic nu o putea determina să se despartă de Hristos, a fost condamnată la locul respectiv, băgată într-un sac, ca o brută irațională, și aruncată în apă și înecată.

Toate acestea, ea, ca un miel nevinovat al lui Isus Hristos, le-a îndurat cu răbdare și fermitate pentru numele Domnului, rămânând credincioasă până la moarte; de aceea este vrednică să primească în cele din urmă cununa vieții veșnice de la Dumnezeu și să se bucure de ea în vecii vecilor.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.