Trăim într-o vreme în care valorile morale sunt tot mai confuze, iar adevărul este adesea denaturat, minimalizat sau pus sub semnul întrebării.

Astăzi, lucruri care odinioară erau considerate păcat sunt prezentate ca fiind acceptabile, normale sau chiar demne de promovat.

Tot mai frecvent, plăcerile de o clipă ale păcatului — precum căutarea divertismentului lumesc sau expunerea la medii care încurajează firea pământească — sunt adoptate fără discernământ de către cei ce se numesc creștini.

Aceste alegeri nu doar că slăbesc mărturia, ci aduc ocară Numelui lui Dumnezeu, compromițând chemarea la sfințenie și separare de lume.

Neprihănirea lui Dumnezeu — o temă centrală a Scripturii — nu mai stârnește interes, pentru că lovește direct în practicile nedrepte și în obiceiurile păcătoase ale multora care pretind că sunt născuți din Dumnezeu.

Asemenea unei pandemii, dorința de câștig obținut prin mijloace necinstite s-a răspândit în mijlocul creștinătății, afectând conștiințele și slăbind mărturia celor care ar trebui să trăiască în lumină.

Integritatea este tot mai des sacrificată în favoarea interesului personal, iar sfințenia este înlocuită cu o moralitate relativă — flexibilă și adaptată împrejurărilor.

Păcate precum mânia, nesupunerea față de autorități sau consumul de conținut firesc sunt tot mai ignorate, deși Scriptura ne avertizează că ele ne despart de Împărăția lui Dumnezeu.

Defăimarea, de asemenea, nu mai este considerată un păcat grav, ci o formă acceptabilă de exprimare — tolerată azi în biserica care spune că este a lui Hristos.

În vremurile actuale, marcate de o profundă rătăcire spirituală, biserica își pierde tot mai mult identitatea, devenind tot mai asemănătoare cu lumea.

Valorile Împărăției sunt înlocuite cu opinii personale, iar chemarea la sfințenie este adesea redusă la tăcere din teama de a nu pierde acceptarea și popularitatea.
În loc să fie o lumină care strălucește în întuneric, biserica a ajuns să fie doar o umbră palidă a ceea ce ar trebui să fie — o mărturie vie a caracterului lui Hristos.

Se predică un „Isus” care nu cere mai nimic, care nu mustră, care nu solicită o viață trăită în neprihănirea Lui — un Isus fals, convenabil, care nu deranjează conștiința.

Într-un asemenea cadru, neprihănirea omului — bazată pe aparențe, justificări personale și standarde schimbătoare — este adesea confundată cu neprihănirea lui Dumnezeu, care este sfântă, dreaptă și neschimbătoare.

Scriptura avertizează în Proverbe 14:12 asupra acestui pericol: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.”

În acest context, broșura „Viața trăită în neprihănirea lui Hristos” vine ca un strigăt clar — profetic — chemându-ne să ne întoarcem la standardul ceresc: la neprihănirea care izvorăște din caracterul sfânt al lui Dumnezeu.

Această lucrare nu este o reflecție teologică, ci este o chemare urgentă la o ucenicie autentică, la o trăire care reflectă lumina Împărăției lui Hristos în fiecare aspect al vieții noastre.

Ea nu oferă confort spiritual, ci provoacă o cercetare profundă a inimii. Nu flatează firea omenească, ci o confruntă cu realitatea păcatului, cu nevoia de pocăință autentică și cu prețul pe care trebuie să-l plătească cel ce alege să trăiască în neprihănirea lui Dumnezeu — un preț care include renunțarea la sine, pierderi materiale, suferință, respingere și chiar prigoană.

Este o invitație la o viață trăită în lumină, în adevăr, în ascultare de poruncile lui Hristos. Este o chemare la transparență, la renunțarea la câștigul necinstit, la despăgubirea celui păgubit și la o despărțire sfântă de orice formă de compromis.

Ne dorim să fie un ghid spiritual care scoate la lumină discrepanța profundă dintre valorile eterne ale Împărăției lui Dumnezeu și valorile împărăției întunericului, care domină lumea religioasă. Ea nu doar informează, ci confruntă conștiința, chemând cititorul să aleagă între două realități incompatibile.