Din cauza persecuției severe și mari care se desfășura pretutindeni în Țările de Jos împotriva creștinilor adevărați, patru credincioși evlavioși, printre alții, pe nume Joris, Wouter, Grietgen și Naentgen, au fugit, în anul 1551, din Lier, în Brabant, la Gent, în Flandra. Ei nu locuiau de mult timp în acest din urmă loc, când au fost trădați de un Iuda și au fost aduși prizonieri din casele lor la castelul contelui, unde i-au mulțumit cu bucurie lui Dumnezeu și i-au cântat laude, pentru că au fost considerați vrednici să sufere pentru Numele Lui. Când au fost asaltați de călugări și de alți sofiști, ei și-au mărturisit liber credința lor, de la care nici o subtilitate nu i-a putut abate; dar au rezistat cu vitejie, cu ajutorul adevărului, seducătorilor care căutau să le ucidă sufletele, iar apoi au fost condamnați la moarte în virtutea mandatului imperial, pentru că au apostaziat de la biserica romană, au disprețuit botezul copiilor și au fost botezați pe baza credinței. Au fost condamnați să fie arși pe rug fără a fi strangulați. Ei le-au mulțumit domnilor, iar Grietgen a spus „Stăpânii mei, cruțați trei ruguri; putem muri toți patru la un loc, pentru că duhovnicește suntem de aceeași părere.” Rom. 12:16. Erau bucuroși în Domnul și au mulțumit mult lui Dumnezeu. Naentgen a spus: „Aceasta este ziua pe care am așteptat-o atât de mult.” Au venit apoi opt călugări, ca să-i chinuie; totuși, ei nu au acceptat sfaturile lor, dar Grietgen a spus „Scoateți-vă hainele lungi și învățați-vă pe voi înșivă, înainte de a vă implica să-i învățați pe alții”. Au fost duși la moarte ca niște oi la tăiere, călugării însoțindu-i, cărora le-au spus: „Nu, nu, nu: „Stați înapoi; lăsați-ne în pace, căci vă cunoaștem bine și nu dorim să vă ascultăm”.

După ce a urcat pe eșafod, Joris a spus poporului: „Să știți că noi nu murim pentru furt, crimă sau erezie.” La aceasta călugării s-au înfuriat și l-au contrazis.

Apoi au căzut în genunchi, s-au rugat lui Dumnezeu, apoi s-au ridicat și s-au sărutat cu sărutarea păcii. Dar când, cu fețe bucuroase, s-au adresat poporului, călugării, ca să-i împiedice, s-au dus și au stat în fața lor; dar unul dintre oameni a strigat: „Antihriști furioși, dați-vă înapoi și lăsați-i pe ei să vorbească”.

Wouter a spus: „Cetățeni ai orașului Gent, nu suferim ca ereticii sau luteranii, care țin într-o mână o halbă de bere și în cealaltă un testament, dezonorând astfel Cuvântul lui Dumnezeu și făcând comerț cu beția; ci murim pentru adevărul autentic.” Apoi călăul i-a atârnat pe fiecare dintre ei cu o funie de un țăruș, dar nu i-a strangulat. Apoi s-au întărit unul pe altul, zicând: „Nu, nu, nu: „Să luptăm cu vitejie, căci aceasta este ultima noastră durere; după aceea ne vom bucura cu Dumnezeu într-o bucurie nesfârșită.” Mat. 25:23. În timp ce erau spânzurați de durere, înainte de a se aprinde focul, Joris a căzut prin frânghie, iar Wouter a strigat: „O, frate, fii vesel!” „O, Doamne!”, a exclamat Joris, „în Tine am încredere; întărește-mi credința”. Luca 17:5. Focul a început apoi să ardă, iar ei au strigat: „Doamne, Tată, în mâinile Tale ne încredințăm duhurile noastre”. Astfel, ei și-au adus jertfa conform voinței Domnului, iar credința lor a fost încercată ca aurul în foc și a fost găsită bună, fiind astfel acceptată de Dumnezeu.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.