În acest an, de asemenea, fratele Hans Blietel, care fusese trimis de biserică, a fost prins la Ried, în Bavaria, pentru că cei din Ried oferiseră o sumă de bani celui care îl va prinde. Astfel, a existat un trădător, care i s-a adresat cu cuvinte frumoase, pretinzând a fi foarte zelos și, sub dorința de a fi cu el, l-a ademenit în casa sa. Fratele a presupus că era preocupat de mântuirea sufletului său și a mers cu el. Apoi l-a încuiat în casa lui și i-a spus „Hans, ești prizonier.” Dar Hans a răspuns: „Doamne ferește să faci asta; nu cumva am venit la tine pentru bine?”.

Trădătorul i-a cerut bani pentru a-l elibera, dar când fratele a refuzat să dea curs acestei cereri, s-a dus la autorități și l-a trădat. În timp ce el se ducea, soția trădătorului i-a cerut și ea bani, căci, spunea ea, autoritățile îl vor lua cu orice preț; ea voia cincisprezece florini, iar ei îl vor lăsa să plece din casă. Dar fratele Hans Blietel nu a consimțit să-i dea nici măcar un bănuț, ci, cu ajutorul lui Dumnezeu, va aștepta toate necazurile. Între timp, autoritățile au venit cu un număr mare de oameni înarmați și l-au prins pe fratele, împreună cu trădătorul și cu soția sa, legându-i bine cu frânghii, legături și curele.

Ajunși în târgul Ried, i-au prins și i-au chinuit cumplit atât pe trădător, cât și pe frate, căci autoritățile au crezut că acesta luase bani de la fratele lor, deoarece au găsit atât de puțini asupra lui. Pe soția trădătorului au strâns-o și pe ea de mână până i-a curs sângele din ea, pentru că voiau ca ea să povestească. Și, deși nu primiseră nimic, trădarea lor a devenit un motiv de mare durere pentru ei.

După ce fratele Hans a stat în închisoare timp de patru sau cinci săptămâni, a fost condamnat la moarte, în jurul zilei de sf. Ioan, urmând să fie ars de viu. A fost dus la locul execuției, unde preoții au încercat să-l determine să renunțe și să-și părăsească credința, dar el le-a spus: „Puteți foarte bine să renunțați la înșelăciunea voastră ticăloasă; nu voi asculta și nu voi îmbrățișa doctrina voastră falsă; am în această zi altceva de făcut decât să vă ascult pe voi, prorocii mincinoși; trebuie să-L urmez pe Domnul Dumnezeul meu în Hristos și să împlinesc ceea ce am promis”. Preoții, prin urmare, s-au dat la o parte și l-au lăsat în pace. În drum spre locul execuției, s-a întâlnit cu unul dintre cunoscuții săi, pe nume Michael Dirks, sau Kramer. Hans Blietel l-a privit pe Michael cu un chip zâmbitor și i-a arătat spre cer. Acesta din urmă a fost uimit că putea zâmbi, mergând așa cum mergea spre moarte și foc. Acest lucru a produs o căință totală a inimii lui Michael, ca și a soției sale, care nu a mâncat nimic timp de trei zile, dar a căutat să se alăture bisericii și să devină evlavioasă, și alții cu ei.

Când dragul frate Hans a ajuns la locul de execuție, s-a gândit la biserică și a strigat cu glas tare către mulțimea poporului adunat: „Este cineva aici, care are curajul să spună bisericii lui Dumnezeu din Moravia, că eu, Hans Blietel, am fost ars pentru Evanghelie, la Ried, în Bavaria?” Atunci s-a arătat un om plin de zel și de evlavie, aprins de aceasta, și, deși nu a putut ajunge la el, i-a strigat că va anunța biserica din Moravia că el a fost ars la Ried, pentru credință; ceea ce l-a încurajat pe fratele Hans, astfel încât a strigat din nou către popor: „Această credință a mea este adevărul divin, pe care vi-l voi arăta; și vă spun: pocăiți-vă, schimbați-vă și renunțați la viața voastră nelegiuită, rea și păcătoasă: pentru că dacă nu veți face acest lucru, Dumnezeul cel veșnic vă va vizita pentru păcatele voastre și vă va pedepsi cu durerea veșnică pregătită pentru toți păcătoșii, și va cere sângele nevinovat din mâinile voastre și vă va pedepsi pentru aceasta”.

După ce focul a fost aprins și pregătit, a fost legat pe o scară. Între timp, el a mărturisit din nou că acesta era adevărul și calea spre viața veșnică, precum și adevărata biserică a lui Dumnezeu, apelând la cer și la pământ ca martori ai săi. „Și astăzi”, a spus el, „Dumnezeu va da un semn în cer, ca să ateste că aceasta este calea spre viața veșnică”. Acest lucru s-a și întâmplat, căci soarele de pe cer s-a întunecat și s-a umplut de pete, astfel încât nu mai dădea nici o umbră. Deși cerul era destul de senin și luminos, totuși soarele emitea o lumină foarte palidă și galbenă pe pământ; căci Dumnezeu intenționa să confirme acest lucru prin acest semn. Acest iubitor de Dumnezeu a cântat și în focul în care a trăit o vreme, lăudându-l pe Dumnezeu prin cântecul său și rugându-se pentru toți oamenii care erau vrednici, ca Dumnezeu să-i lumineze. Și astfel a fost găsit neclintit și statornic în credință, în încercarea focului, ca aurul scump și curat. De asemenea, i se prezisese ca un semn că fumul lui se va ridica repede deasupra lui, iar sufletul lui se va înălța în el până la cer; ceea ce s-a și întâmplat, fumul urcând drept la cer. Unii au spus că un porumbel alb și frumos a zburat în foc și a zburat deasupra lui spre cer. Astfel, Dumnezeu l-a ajutat foarte puternic.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.