“Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi!”

Fructuosus, episcop al bisericii din Tarragona, împreună cu Augurius și Eulogius, diaconii săi, arși de vii pentru mărturia lui Isus Hristos, în jurul 261 A.D.

Se afirmă că, în acest timp, Fructuosus, episcop al bisericii din Tarragona, în Spania, și Augurius și Eulogius, diaconii săi, au fost arestați la porunca lui Aemilian, proconsulul, și ținuți în închisoare șase zile, înainte de a fi aduși în fața tribunalului proconsulului.

Când se aflau în fața scaunului de judecată, Aemilian le-a poruncit să îngenuncheze în fața altarelor, să se închine zeilor care stăteau pe ele și să le aducă jertfe, spunându-i lui Fructuosus: „Înțeleg că tu ești un învățător al unei religii nou inventate și că le inciți pe tinerele zăpăcite să nu mai meargă în crângurile unde se închină zeii, ba chiar să-l părăsească pe însuși Jupiter. Mergi mai departe, deci, disprețuind religia noastră, dar să știi că împăratul Gallien a emis, cu buzele sale, un decret prin care obligă pe toți supușii săi, să slujească acelorași zei pe care prințul, adică împăratul, îi slujește sau îi cinstește”.

Atunci episcopul Fructuosus a răspuns: „Mă închin eternului Domn, care a creat zilele și zeii și este Domn chiar și peste împăratul Gallien; și lui Hristos, care este născut din însuși eternul Tată, al cărui slujitor și păstor al cărei turmă sunt.”

Proconsulul a spus batjocoritor: „Da, așa ai fost până acum, dar nu mai ești așa.” Cu aceasta, l-a condamnat pe Fructuosus și pe cei doi diaconi ai săi, Augurius și Eulogius, să fie arși de vii.

Acești martiri credincioși, după ce au primit condamnarea la moarte, pentru numele lui Hristos, s-au bucurat de iminentul lor martiriu și, când au văzut poporul plângând, în timp ce erau duși la moarte, le-au interzis să plângă. Când unii i-au oferit lui Fructuosus o băutură pe drum, ca să-și împrospăteze inima, el a refuzat-o, după exemplul lui Hristos, zicând „Acum este ziua noastră de post. Nu vreau să beau; nu este încă ceasul al nouălea al zilei (adică ora trei după-amiaza, înainte de care cei care posteau nu mâncau); și nici moartea însăși nu va rupe ziua mea de post”.

Când au ajuns în arenă, unde călăului i se ordonase să facă un foc mare în care să ardă acești martiri evlavioși, s-a iscat o dispută (provenită, totuși, din dragoste sinceră) între creștinii credincioși cu privire la cine ar trebui să dezlege primul cureaua de la pantofii episcopului, iubitul lor păstor și învățător. Dar Fructuosus nu a permis acest lucru, zicând: „O voi dezlega eu însumi de la picioarele mele, ca să pot merge nestingherit în foc”. Și văzând că plâng, a zis: „Nu, nu, nu! „De ce plângeți și de ce îmi cereți să vă amintesc? Mă voi ruga pentru tot poporul lui Hristos”.

Stând cu picioarele goale lângă foc, a spus tuturor oamenilor: „Credeți-mă! Ceea ce vedeți în fața ochilor voștri nu este o pedeapsă; aceasta trece într-o clipă și nu ia viața, ci o restaurează. O, suflete fericite, care, prin această ascensiune urcați în cer la Dumnezeu și care, în ziua de apoi, veți fi salvați de focul veșnic!”.

Toți s-au grăbit deodată spre foc, care într-adevăr a ars într-o clipă legăturile cu care le fuseseră prinse mâinile la spate, eliberându-le astfel pe acestea; dar trupurile lor au rămas intacte în această mare căldură, astfel că, cu mâinile întinse, s-au rugat lui Dumnezeu să permită flăcărilor să îi elibereze repede din agonia morții. Rugăciunea lor fiind ascultată, ei, lăsându-și trupurile fragile aici ca gaj, și-au încredințat sufletele lui Dumnezeu, iar cei trei martiri au adormit liniștiți în Domnul, de la care, în ziua judecății, vor primi, ca răsplată a serviciilor lor credincioase și a mărturiilor lor neclintite, coroana martirilor și veșminte albe în semn de victorie. Abr. Mell., cartea I, fol. 81, col. 4, și fol. 82, col. 1, 2, din Prudent. Ștefan. Hym. 6, ex Actis Proconsul.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici

Adresa

București, România

Telefon

0753 242 542

Despre noi

Suntem un mic grup de creștini conservatori, fără denominațiune. Ca țel ne-am propus să ne aducem viața la o ascultare deplină față de învățătura Domnului Isus, doar conform Cuvântului Bibliei, fără să fie alterată de învățături confesionale.

Completează mai jos adresa de email și vei primi periodic materialele adăugate

Copyright © 2024 anabaptisti.ro – toate drepturile rezervate