Când Constantinus Chlorus și Galerius Maximianus au fost cezari pentru a patra oară, împărații Dioclețian și Maximian au emis un edict pentru întreaga lume, care a fost transmis autorităților din toate coloniile sau orașele libere ale romanilor, și care spunea următoarele: să ceară cărțile și legile divine ale creștinilor din mâinile episcopilor și învățătorilor lor. O copie a acestui edict, printre altele, a fost afișat în orașul Thibaris, în Africa, în a cincea zi a lunii iunie.

Când procurorul fiscal al acelui loc a cerut de la Felix cărțile divine și creștine, pentru a le arde, Felix a răspuns: „Ar fi mai bine să fiu ars eu, decât dumnezeieștile Scripturi, pentru că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”.

Procurorul a spus: „Cu toate acestea, porunca împăraților trebuie să aibă întâietate față de cuvântul tău.”

Felix a răspunse: „Porunca lui Dumnezeu este înaintea poruncilor oamenilor.”

Procurorul a spus: „Gândește-te bine la ceea ce faci.”

NOTĂ – Aici am putea prezenta întreaga procedură judiciară, așa cum se crede că a fost înregistrată de grefierul tribunalului penal; dar pentru a evita prolixitatea, vom prezenta cititorului amabil, cuvânt cu cuvânt, doar ultima și principala parte a acestei proceduri.

Ajunși acolo, proconsulul sau generalul le-a poruncit să-l dezlege pe Felix și l-a întrebat, zicând: „O, Felixe, de ce nu vrei să predai cărțile Domnului Dumnezeului tău? Sau poate că nu ai niciuna?”

Felix a răspuns: „Într-adevăr, le am, dar nu vreau să ți le dau ție.”

Proconsulul a spus: „Omorâți-l pe Felix cu sabia.”

După ce a primit sentința de moarte, Felix a spus cu glas tare: „Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai răscumpărat!”. Imediat a fost condus la locul unde urma să moară; în acel moment, luna s-a schimbat ca în sânge. Acest lucru s-a întâmplat pe 30 august.

Ajuns la locul execuției, Felix și-a ridicat ochii spre cer și a spus cu glas tare: „Doamne Dumnezeule, îți mulțumesc că am trăit până la vârsta de cincizeci și șase de ani. M-am păstrat curat; am păstrat Evangheliile sau cărțile evangheliei și am propovăduit credința și adevărul în puritatea lor. O, Doamne Dumnezeule al cerului și al pământului, Isus Hristos! Îmi plec gâtul în fața sabiei, ca o jertfă pentru Tine, care rămâi în veșnicie, la care este și rămâne slava și măreția în vecii vecilor, Amin.”

Până acum, relatarea martiriului lui Felix a fost tradusă cuvânt cu cuvânt din Acta Proconsularia, adică din procesele verbale aprobate de judecătorii și proconsulii păgâni. Comparați Abr. Mell., cartea I, fol. 117, col. 1, 2, cu Act. Proconsul. extant sur tom 5, Octob. 24.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.