“Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi!”

A treia examinare a lui Tharacus, Probus și Andronicus, creștini evlavioși, cumplit chinuiți, aruncați înaintea fiarelor și străpunși pentru credință, la Tars, în Cilicia, 290 A.D.

Președintele a declarat: „Chemați-i pe creștinii neevlavioși înăuntru.” Demetrius, sutașul, a răspuns: „Iată-mă.”

Tharacus a adus primul

După ce l-a adus pe Tharacus, proconsulul a spus: „Încă mai disprețuiești închisoarea, legăturile, pedepsele și torturile? Urmează-mi sfatul, Tharacus, și renunță la această mărturisire, care nu-ți folosește la nimic. Mai degrabă sacrifică zeilor, prin care toate lucrurile există”.

Tharacus a răspuns: „Vai de ei! Tu crezi că lumea este guvernată de ei, pe când ei sunt destinați focului veșnic; și nu numai ei, ci și toți cei care le slujesc.”

Președintele a declarat: „Și încă nu te potolești, blasfemiatorule, sau nu crezi că pentru cuvintele tale nesăbuite aș face să fii decapitat pe loc?”.

Tharacus a răspuns: „Atunci nu aș vrea să am o moarte lungă, ci scurtă. Dar (doresc) să am un conflict lung, ca între timp credința mea în Domnul să crească și să se mărească”.

Președintele a declarat: „Tu și tovarășii tăi de închisoare trebuie să muriți conform legilor.”

Tharacus a răspuns: „Ceea ce spui este o dovadă a ignoranței tale, căci cei care fac răul mor conform dreptății; dar noi, care nu știm de nici un rău, adică nu am săvârșit nimic vrednic de moarte în fața oamenilor, ci suferim pentru Domnul, așteptăm cu nădejde încrezătoare răsplata cerească de la Domnul.”

Proconsulul a spus: „Ticălos blestemat! Ce răsplată să aștepți, dacă vei muri pentru răutatea ta?”

Tharacus a răspuns: „Nu îți este permis să te interesezi sau să întrebi ce răsplată ne-a pregătit Domnul în ceruri; de aceea suferim cu răbdare furia nebuniei tale.”

Președintele a declarat: „Îndrăznești să mi te adresezi astfel, blestematule, ca și cum ai fi egalul meu?”

Tharacus a răspuns: „Nu sunt egalul tău, dar îmi este permis să vorbesc și nimeni nu mă poate reduce la tăcere, din cauza celui care mă întărește, adică a Domnului.”

Proconsulul a spus: „Ticălosule, te voi lipsi de putere.”

Tharacus a răspuns: „Nimeni nu-mi poate lua puterea, nici tu, nici prinții tăi, nici Satana, tatăl vostru, al tuturor.”

Tharacus pus pe grătar

Președintele a spus: „Acum, având în vedere că ești legat și suspendat, pentru a putea fi torturat, sacrifică la timp, înainte de a te face să fii pedepsit conform cu ceea ce ți se cuvine.”

Tharacus a răspuns: „Poți să faci asta; dar, de vreme ce înainte am fost soldat, nu poți să mă chinui cu tot felul de pedepse. Totuși, ca nu cumva să crezi că aș putea ceda la perversitatea ta, continuă să născocești și să-mi aplici tot felul de pedepse.”

Președintele a declarat: „Să nu crezi că te voi condamna imediat. Voi face ca tu să fii condamnat la moarte treptat.”

Tharacus a răspuns: „Orice ai de gând să faci, fă îndată și nu amenința.”

Președintele a declarat: „Dacă tu crezi că vor veni niște femei să-ți îmbălsămeze trupul, te înșeli amarnic, pentru că intenția mea este ca nimic să nu rămână din tine.”

Tharacus a răspuns: „Fă ce vrei cu trupul meu, atât acum cât și după moartea mea.”

„Maximian”, a spus proconsulul, „rupe-i fălcile și rupe-i buzele”.

Tharacus a răspuns: „Adevărat, mi-ai zdrobit și mi-ai stricat fața, dar mi-ai înviorat sufletul.”

Președintele a declarat: „Nenorocitule! Renunță la gândurile tale deșarte și jertfește, ca să te izbăvești de aceste chinuri”.

Tharacus a răspuns: „Crezi tu că sunt un nebun sau un nebun și că eu, care mă încred în Domnul, nu voi trăi în rai? Poți să mă lipsești de această viață temporală pentru puțin timp, dar prin aceasta îți vei arunca propriul suflet în pierzarea veșnică”.

Președintele le-a spus călăilor: „Puneți fiarele în foc și marcați-l pe obraji sau pe umeri.”

Tharacus a răspuns: „Chiar dacă îmi vei aplica multe alte chinuri mai mari decât acestea, totuși nu-l vei întoarce pe robul lui Dumnezeu la idolatria rușinoasă a diavolilor, ca să se închine la ei.”

Președintele a declarat: „Aduceți o lamă de ras, tăiați-i pielea, radeți-i capul și puneți cărbuni aprinși pe el.”

Tharacus a răspuns: „Și chiar dacă vei face ca tot trupul meu să fie jupuit, tot nu mă voi depărta de Dumnezeul meu, care mă întărește, ca să îndur toate armele torturii tale.”

Președintele a declarat: „Luați fiarele de călcat; lăsați-le să se încingă și mai tare și aplicați-le pe toate membrele și articulațiile sale.”

Tharacus, în timp ce suferea acest lucru, a strigat: „Domnul să se uite din ceruri și să judece!”

Președintele a declarat: „Ce stăpân invoci, blestematule?”

Tharacus a răspuns: „Domnul pe care nu-l cunoști și care răsplătește fiecăruia după faptele sale.”

Președintele a declarat: „Da, chiar și rămășițele tale le voi arde și îți voi împrăștia cenușa în vânt, pentru ca femeile să nu vină și să nu-ți înfășoare cadavrul în haine ca să-l îmbălsămeze cu unguente și mirodenii prețioase.”

Tharacus a răspuns: „Am spus-o și o spun și acum, fă ce vrei: ai putere deplină asupra trupului meu în această lume.”

Președintele a declarat: „Puneți-l înapoi în închisoare și țineți-l până data viitoare pentru fiarele sălbatice. Să fie adus altul în fața tribunalului”.

Probus adus în față

Demetrius, căpitanul, i-a spus proconsulului: „Domnule, iată-l deja aici, și anume, Probus.”

Președintele i-a spus lui Probus: „Sfătuiește-te cu tine însuți, Probus, ca să nu cazi din nou în aceeași pedeapsă, căci alții, care din cauza ta au persistat în încăpățânarea lor, au pățit-o. Sacrifică acum, așadar, ca să fii onorat de noi și de zei”.

Probus a răspuns: „Suntem cu toții de aceeași părere, slujind lui Dumnezeu cu o inimă și un suflet. Să nu crezi, așadar, că vei auzi ceva diferit de la noi, căci ai auzit și ai văzut înainte de aceasta destule ca să te convingi că nu ne poți întoarce. Iată-mă aici în fața ta pentru a treia oară, și încă nu iau în considerare amenințările tale. Ce mai aștepți, atunci?”

Președintele a declarat: „Ați conspirat împreună pentru a-i nega pe zei. Legați-l și spânzurați-l de călcâie.”

Probus a răspuns: „Nu ai încetat încă să lupți pentru Satana?”

Maximus a spus: „Crede-mă, înainte de a fi torturat, ai milă de propriul tău trup. Vezi, ce chinuri îngrozitoare ți se pregătesc”.

Probus a răspuns: „Tot ceea ce-mi vei face tu mie va contribui la mângâierea sufletului meu; de aceea, fă ce vrei”.

Președintele a declarat: „Încălziți fiarele de călcat la roșu și aplicați-le pe părțile lui, ca să se abțină de la nebunia lui.”

Probus a răspuns: „Cu cât îți voi părea mai prost, cu atât voi fi mai înțelept în legea Domnului.”

Președintele a declarat: „Puneți-i fierul de călcat pe spate.”

Probus a răspuns, așa cum suferea: „Trupul meu este supus puterii tale, dar Dumnezeu va vedea din ceruri umilința și răbdarea mea.”

Între timp, președintele a poruncit să se aducă carne și vin, care fuseseră jertfite idolilor, spunând călăilor: „Turnați-i vin pe gât, luați carne și băgați-i-o cu forța în gură”.

În timp ce erau ocupați să facă acest lucru, Probus a spus: „Domnul să privească de pe tronul Său cel înalt violența pe care mi-o faceți și să judece cauza mea.”

Președintele a declarat: „Nenorocitule, ai suferit atât de mult și iată că tu însuți ai primit jertfa.”

Probus a răspuns: „Nu ați făcut mare lucru, făcându-mi rău. Domnul îmi cunoaște intențiile”.

Președintele a declarat: „Ai mâncat și ai băut ceea ce a fost sacrificat zeilor.”

Probus a răspuns: „Domnul o știe și a văzut violențele pe care le-am suferit.”

Președintele le-a spus călăilor: „Aplicați fierul de călcat pe gambele picioarelor sale.”

Probus a răspuns: „Nici focul, nici chinurile, nici tatăl tău, Satana, nu-l pot întoarce pe robul lui Dumnezeu de la mărturisirea sa.”

Președintele le-a spus servitorilor săi: „Încălziți cuiele ascuțite și puneți-le în mâinile lui.”

Probus a răspuns în timp ce suferea acest lucru: „Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai făcut mâinile vrednice să sufere pentru numele Tău.”

Președintele a declarat: „Multele chinuri te-au lipsit de mintea ta.”

Probus a răspuns: „Puterea mare pe care o ai, nu numai că te-a făcut nebun, dar te-a făcut și orb, pentru că nu știi ce faci.”

Președintele a declarat: „Tu, care ai fost chinuit pe tot corpul, cu excepția ochilor, îndrăznești să-mi vorbești astfel?” „Ciupește-i ochii”, le-a spus el călăilor, „ca să orbească treptat”.

După ce a făcut acest lucru, Probus a spus: „Iată, m-ai lipsit și de ochii mei trupești, dar nu ți se va permite niciodată să distrugi ochii credinței mele.”

Președintele a declarat: „Crezi că vei supraviețui tuturor acestor chinuri sau că astfel vei muri fericit?”.

Probus a răspuns: „Luptând astfel, mă apropii treptat de sfârșit, ca să-mi termin mărturisirea mea bună și perfectă și să fiu omorât de voi fără milă.”

Președintele a declarat: „Luați-l, legați-l, băgați-l în închisoare și nu lăsați pe niciunul dintre tovarășii săi să se apropie de el, pentru a-l lăuda că a continuat atât de neclintit în răutatea sa. Și el va fi aruncat în fața fiarelor sălbatice la următorul spectacol”.

Andronicus pus pe grătar

Atunci a spus președintele: „Să iasă Andronicus.”

Demetrius, căpitanul, a spus: „Este deja aici.”

Președintele i-a spus lui Andronicus: „Ai măcar milă de tinerețea ta, dacă te-ai sfătuit cu prudență cu tine însuți să respecți zeii: consimte și sacrifică zeilor, ca să fii eliberat.”

Andronicus a răspuns: „Fie ca Dumnezeu să nu-ți îngăduie niciodată, tiranule, ca eu să fac ceva împotriva legii lui Dumnezeu. Tu nu vei zdruncina niciodată buna mea mărturisire, pe care am întemeiat-o pe Domnul meu. Aici stau gata, ca tu să-ți manifești asupra mea împietrirea ta”.

Președintele a declarat: „Mi se pare că ești nebun și posedat de diavol.”

Andronicus a răspuns: „Dacă aș avea diavolul în mine, te-aș asculta; dar pentru că îl mărturisesc pe Domnul, nu mă supun poruncilor diavolului. Dar tu nu ai diavolul în tine? Căci, fiind înșelat de diavol, faci faptele diavolului”.

Președintele le-a spus călăilor: „Faceți pachete de hârtie și puneți focul pe corpul lui.”

După ce a făcut acest lucru, Andronicus a spus: „Chiar dacă ard din cap până în picioare, spiritul este totuși viu în mine. Nu mă vei birui, căci Domnul, pe care-l slujesc, este cu mine”.

Președintele a declarat: „Nebunule, cât timp vei mai rămâne așa de încăpățânat? Caută măcar să mori pe patul tău”.

Andronicus a răspuns: „Cât timp voi trăi, voi învinge răutatea ta.”

Președintele a declarat: „Încălziți din nou fiarele de marcat la roșu și puneți-le între degetele lui.”

Andronicus a răspuns: „O, nebun disprețuitor de Dumnezeu! Ești plin de gândurile rele ale Satanei. Nu vezi că trupul meu este aproape mistuit de multiplele chinuri pe care mi le-ai provocat. Crezi că acum, în cele din urmă, voi începe să mă tem de uneltirile tale? Îl am pe Hristos locuind în inima mea și disprețuiesc chinurile tale”.

Președintele a declarat: „Necredinciosule, nu știi că acest Hristos, pe care tu îl venerezi, a devenit om și a fost pedepsit de judecătorul Pontius Pilat?”

Andronicus a răspuns: „Taci, căci nu-ți este permis să vorbești de rău despre el.”

Președintele a declarat: „Ce câștigi tu prin credința și speranța ta în acest om pe care îl numești Hristos?”

Andronicus a răspuns: „Aștept prin aceasta o mare răsplată și un mare câștig; de aceea îndur toate acestea cu atâta răbdare.”

Președintele a declarat: „Deschide-i gura, ia din altar carnea jertfită și bagă-i-o cu forța în gură, și toarnă-i și vin.”

Andronicus l-a chemat pe Dumnezeu ca martor, spunând: „Doamne! Doamne! Iată ce violență sufăr!”.

Președintele a declarat: „Cât timp te vei încăpățâna astfel să înduri pedeapsa? Vezi, cu siguranță ai mâncat din ceea ce a fost sacrificat zeilor”.

Andronicus a răspuns: „Blestemați să fie toți cei care onorează idolii, tu și prinții tăi.”

Președintele a declarat: „Ticălosule, îi blestemi pe prinți, care ne-au obținut o pace atât de durabilă și liniștită?”

Andronicus a răspuns: „Sunt blestemați cei care, ca ciuma și ca niște câini de vânătoare, dau peste cap întreaga lume, pe care Domnul, cu brațul Său puternic, îi va zăpăci și îi va nimici.”

Președintele a porunit călăilor: „Puneți-i un fier în gură, rupeți-i cu el toți dinții și tăiați-i limba blasfemiatoare, ca să nu mai învețe să hulească pe prinți. Scoateți-i dinții, faceți-i limba cenușă și împrăștiați-o peste tot, ca nu cumva tovarășii săi creștini, sau unele femei, să-i adune rămășițele și să le păstreze ca pe niște relicve prețioase. Luați-l de aici și băgați-l în închisoare, ca la următorul spectacol să fie aruncat, împreună cu tovarășii săi, Tharacus și Probus, în fața fiarelor sălbatice.” Acta Procons. per Metaph. și alios.

Se declară că relatarea de mai sus despre examinarea celor trei creștini menționați mai sus a fost scrisă în întregime de păgânii înșiși, care i-au omorât; doar câteva cuvinte au fost modificate pentru a face sensul mai clar. Un anumit autor celebru care menționează acest lucru, scrie următoarele: „Aici se încheie cea de-a treia examinare sau inchiziție pe bază de tortură, și până acum aceste proceduri cu martirii au fost înregistrate de însuși grefierul păgân al tribunalului penal și au fost fără îndoială cumpărate ulterior pe bani de către creștini.”

Iubite cititor! Nu m-am putut abține să nu traduc aceste înregistrări, așa cum au fost, în cea mai mare parte cuvânt cu cuvânt; nu numai pentru că le-am găsit adevărate și autentice în toate privințele; dar și pentru că putem vedea foarte clar din ele ce formă de inchiziție sau examinare au folosit păgânii împotriva creștinilor; precum și cu ce fel de chinuri multiple păgânii încăpățânați au căutat să-i constrângă pe creștini să apostazieze de la credință, și cât de remarcabil i-a păstrat Dumnezeu pe ai săi împotriva uneltirilor și uneltirilor diavolului.

Cititorului nu trebuie să i se pară ciudat faptul că proconsulii sau judecătorii criminali îi supuneau atât de des la chinuri pe aceiași creștini, pentru a-i determina să apostazieze de la credință: pentru că Lactantius ne vorbește despre un președinte din Bitinia, care timp de doi ani s-a străduit prin tot felul de chinuri să oblige un creștin să apostazieze și care, atunci când acest creștin părea în cele din urmă să cedeze, s-a lăudat cu aceasta ca și cum ar fi cucerit o întreagă provincie dintr-o țară barbară.

În ceea ce privește restul chestiunii, adică cum și când a fost executată sentința Proconsulului, păgânii nu au consemnat-o; dar unii frați creștini, și anume Macarius, Felix și Verus, probabil că au cumpărat acele consemnări de la grefierul tribunalului penal și au adăugat din propria lor observație ceea ce lipsea, deoarece fuseseră martori oculari la drama teatrală din ziua următoare.

O RELATARE A MORȚII MARTIRILOR SUS-MENȚIONAȚI, SCRISĂ DE NIȘTE FRAȚI CREȘTINI CARE AU FOST MARTORI LA EA

Numerius Maximus, proconsulul Ciliciei, chemându-l pe Terentian, furnizorul sacrificiilor publice și al spectacolelor de teatru care se țineau în Cilicia, i-a poruncit să asigure dramele pentru ziua următoare.

A doua zi, un număr mare de bărbați și femei s-au adunat în amfiteatru, care era situat la aproximativ o milă, adică la o mie de pași de oraș. Când amfiteatrul s-a umplut de oameni, Maximus a venit și el să asiste la piesă, iar în primul act al acesteia, când multe fiare sălbatice au fost eliberate în același timp, multe trupuri umane au fost devorate.

Noi, creștinii, ne-am ținut ascunși și am așteptat cu mare teamă scoaterea martirilor. Deodată, proconsulul a poruncit soldaților să-i aducă pe martirii creștini, și anume: Tharacus, Probus și Andronicus. Soldații i-au obligat pe unii să îi care pe umeri pe martirii creștini, căci erau sfâșiați și lacrimați în așa măsură, încât nu puteau merge. Atunci i-am văzut purtați astfel desfigurați în amfiteatru și, văzând cum au fost maltratați, ne-am întors fețele și am plâns cu amar. Astfel, martirii au fost aruncați în mijlocul arenei, ca niște reziduri sau gunoaie ale acestei lumi; și când mulțimea i-a văzut, cu toții s-au speriat, iar poporul a cârtit foarte mult împotriva lui Maximus pentru că i-a chinuit astfel și apoi i-a mai condamnat să fie aruncați înaintea fiarelor; da, mulți au plecat din amfiteatru, condamnându-l pe Maximus pentru cruzimea lui inumană. Când Maximus a văzut acest lucru, a poruncit soldaților care stăteau lângă el să noteze pe cei care cârteau împotriva lui și plecau, pentru ca mai apoi să-i poată examina în această privință. Între timp, a poruncit să se dea drumul fiarelor sălbatice, pentru a-i sfâșia pe martiri. In Scriptura Christianorum Fratrum.

Pentru a evita prolixitatea, vom rezuma ceea ce urmează aici, în relatarea fraților creștini menționată mai sus, în aceste cuvinte: „Fiarele sălbatice au fost lăsate să iasă afară, mai ales un urs înfricoșător și apoi o leoaică; amândouă, într-adevăr, răcnind îngrozitor, au făcut un zgomot îngrozitor, astfel încât și spectatorii au fost speriați de el; dar nu i-au rănit pe martiri, cu atât mai puțin i-au sfâșiat sau i-au devorat. Proconsulul, în furia sa, a poruncit sulițarilor, să împingă ursul; leoaica, însă, din cauza fricii oamenilor, a fost lăsată să iasă pe o ușă din spate, care a fost spartă în bucăți. Atunci Maximus i-a ordonat lui Terentian, să dea drumul gladiatorilor, care mai întâi să-i ucidă pe creștini, iar apoi să se lupte între ei pentru viață. Aceștia, când au intrat, i-au împuns mai întâi pe martiri; ceea ce s-a întâmplat în ziua de 11 octombrie, 290 A.D., la Tarsus, în Cilicia.”

Când drama s-a terminat, iar proconsululul era pe cale să plece acasă, a lăsat zece soldați în amfiteatru, dându-le ordin să amestece cadavrele martirilor cu cele ale gladiatorilor păgâni, pentru ca creștinii să nu-i poată deosebi. Cu toate acestea, în relatarea de mai sus, se afirmă că creștinii și-au scos cadavrele și le-au îngropat într-o peșteră din stâncă.

În legătură cu aceasta, A. Mellinus, care s-a referit la ea, face următoarea observație: „Cei care au făcut acest lucru, au scris și concluzia acestei istorii; prin urmare, nu avem nici cel mai mic motiv să ne îndoim de veridicitatea acestei relatări a procedurilor împotriva martirilor.” Prima carte a Mart. 1619, fol. 96, col. 1; dar cu referire la procedurile anterioare împotriva martirilor, vezi fol. 93, col. 3, și fol. 94, col. 1-4, și fol. 95, col. 1-3.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici

Adresa

Alba Iulia, România

Telefon

0753 242 542

Despre noi

Suntem un mic grup de creștini conservatori, fără denominațiune. Ca țel ne-am propus să ne aducem viața la o ascultare deplină față de învățătura Domnului Isus, doar conform Cuvântului Bibliei, fără să fie alterată de învățături confesionale.

Completează mai jos adresa de email și vei primi periodic materialele adăugate

Copyright © 2025 anabaptisti.ro – toate drepturile rezervate