Viziunea Anabaptistă pag.8

        S-a gândit să scrie aceste nume a “creştinilor serioşi” într-o carte specială şi să le păstreze separat faţă de masa de creştini cu numele, dar văzând că nu va avea destui creştini de acest fel a renunţat la acest plan.

        Zwingli a avut de-a face cu aceeaşi problemă; el a fost provocat de fraţii creştini elveţieni să înfiinţeze o astfel de biserică; dar a refuzat şi a făcut la fel ca Luther. Ambii reformatori au decis că era mai bine să includă masele în biserică şi să nu formeze una doar cu creştini adevăraţi.

        Cu siguranţă ambii au aşteptat ca predicarea Cuvântului şi împărţirea cinei să aibă ca rod o viaţă creştină serioasă cel puţin la unii dintre ei, dar s-au lovit de o masă permanent mare şi indiferentă.

        Anabaptiştii au spus: “Pornind pe acest drum, reformatorii au renunţat la scopul lor original şi au abandonat intenţia divină.” Alţii ar putea spune că au fost înţelepţi şi că au fost ca nişte lideri de stat.

        Totuşi anabaptiştii au păstrat viziunea originală a lui Luther şi Zwingli, au extins-o şi i-au dat formă, cautând să o transforme într-o experienţă reală.

        Au continuat să organizeze o biserică compusă doar din creştini serioşi şi chiar au găsit astfel de oameni. Nu s-au gândit de loc că mărimea răspunsului ar putea determina dacă adevărul lui Dumnezeu trebuie aplicat sau nu şi au refuzat să facă orice compromis. Au preferat să intrerupă o istorie şi o cultură de 1500 de ani mai degrabă decât să nu respecte Noul Testamnet.

        Să nu se spună atunci că decizia lui Luther şi Zwingli de a renunţa la viziunea originală reprezintă punctul de întoarcere tragic al Reformei ? Profesorul Karl Mueller, unul din cei mai exacţi şi mai cinstiţi intepreţi ai Reformei, crede la fel şi el, pentru că spune: “Puterea agresivă, cuceritoare pe care a manifestat-o luteranimsmul în prima perioadă s-a pierdut undeva în momentul în care guvernele au luat problemele în propriile mâini şi au pus bazele crezului luteran”, adică atunci când biserica de masă a lui Luther a fost pusă în practică.

    Luther în anii care au urmat şi-a exprimat dezamăgirea faţă de rezultatul final al Reformei, afirmând că oamenii au devenit din ce în ce mai indiferenţi faţă de religie şi perspectiva morală a fost mai deplorabilă decât oricând.

    Ultimii lui ani au fost plini de amărăciune pentru că şi-a dat seama de eşecul parţial şi exprimările descurajărilor lui sunt bine cunoscute.

     Comparaţi acest sentiment de înfrângere de la sfârşitul carierei aparent de succes a lui Luther cu sentimentul de victorie din inimile martirilor anabaptişti care şi-au jertfit vieţile lor, ceea ce lumea ar numi înfrângere, conştienţi fiind de faptul că şi-au păstrat credinţa până la sfârşit.

de Harold S. Bender

    După ce am definit anabaptistmul în cadrul Reformei, suntem gata să examinăm învăţăturile ei centrale.

                       Viziunea anabaptistă include trei puncte majore:


          - În primul rând, o nouă concepţie privind esenţa creştinismului ca Ucenicie;

          - în al doilea rând, o nouă concepţie despre Biserică văzută ca o frăţietate;

          - şi în al treilea rând, o nouă etică a dragostei şi a Nonrezistenţei.