Viziunea Anabaptistă pag.6

        Această interpretare începe în 1848 cu faimoasa carte a lui Max Gobel “Geschichte des christlichen Lebens in der Rheinisch-Westfalischen Kirche,” continuă cu lucrarea epocală a lui C.A. Cornelius, mai ales în “Geschichte des Munsterschen Aufruhrs” (1855-1860), se găseşte apoi în lucrările unor oameni ca Johann Loserth, Karl Rembert şi John Horsch şi se regăseşte în contemporani ca Ernst Correl din Washington şi Fritz Blanke din Zurich. Un citat din Gobel ne-ar putea ajuta să ilustrăm această interpretare:

        Caracteristica esenţială care distinge această biserică este marele accent care se pune pe convertirea personală reală şi naşterea din nou a fiecărui creştin prin Duhul Sfânt... Ei puneau accentul şi aveau ca ţel trăirea doctrinei şi credinţei creştine în inima şi în viaţa fiecărui creştin din întreaga biserică creştină. Scopul lor era adunarea tuturor adevăraţilor credincioşi din bisericile naţionale degenerate într-o biserică creştină adevărată. Ceea ce Reforma intenţiona să realizeze ei doreau să ducă la îndeplinire imediat.

Iar Johann Loserth spune:

        Anabaptiştii se străduiau să meargă pe urmele paşilor primei biserici din primul secol şi să reânnoiască creştinismul original veritabil într-un mod mai radical decât orice altă partidă care lupta pentru reformarea bisericii.

     Dovada care sprijină această interpretare este copleşitoare şi se găseşte în declaraţiile adversarilor contemporani ai anabaptiştilor precum şi în declaraţiile anabaptiştilor înşişi.

    Conrad Grebel, fondatorul mişcării fraţilor elveţieni, afirmă clar acest punct de vedere în scrisoarea lui către Thomas Muntzer din 1524, în cuvinte scrise în favoarea întregului grup care constituie de fapt edictul anabaptist original:

        Aşa cum înaintaşii noştri (Biserica papală romano-catolică) s-au îndepărtat de adevăratul Dumnezeu şi de cunoaşterea lui Isus Hristos şi de adevărata credinţă în El, precum şi de singurul cuvânt adevărat, divin, de instituţiile divine, de dragostea şi viaţa creştină şi au trăit fără legea şi Evanghelia lui Dumnezeu după nişte obiceiuri şi ceremonii umane, nefolositoare, necreştine, aşteptânduse totuşi să ajungă la mântuire, dar au rămas fără ea, aşa cum au declarat predicatorii evanghelici (Luther, Zwingli, etc.) şi într-un fel încă o mai declară; la fel şi astăzi, fiecare om vrea să fie mântuit printr-o credinţă superficială, fără roadele credinţei, fără botezul adevărat, fără dragoste şi nădejde, fără practici creştine adevărate, şi vrea să persiste în vechile vicii personale şi în obiceiurile obişnuite, ritualuri anti-creştine ale botezului şi ale Cinei Domnului, fără respect pentru Cuvântul divin, dar respectând cuvântul papei şi a predicatorilor antipapali, care totuşi nu este egal cu Cuvântul divin şi nici în armonie cu acesta.

        În respectarea persoanelor şi în seducţia variată de astăzi sunt greşeli mult mai mari şi mai periculoase decât au existat vreodată de la începutul lumii. Am rămas şi noi în aceeaşi greşeală atâta timp cât i-am auzit şi i-am citit doar pe predicatorii evanghelici, care sunt vinovaţi pentru toate acestea şi pot fi pedepsiţi pentru păcatul nostru.

        Dar după ce am luat Scriptura în mână şi după ce am consultat-o în multe puncte, am fost instruiţi într-un fel şi am descoperit marea şi dureroasa greşeală a păstorilor şi a noastră şi anume că nu implorăm zilnic cu înfocare pe Dumnezeu prin gemete constante ca să fim scoşi din această distrugere a întregii vieţi evlavioase şi din toate monstruozităţile umane pentru a ajunge la adevărata credinţă şi la educarea divină.pag.7