Urmașii Anabaptistilor
         Adevăraţii anabaptişti nu au fost nici catolici, nici protestanţi. Īn timpul reformei, ei au luat atitudine īmpotriva doctrinelor false din bisericile catolice şi protestantă. Ei au rămas un popor separat, credincioşi moştenirii primite de pe vremea apostolilor. Chiar dacă reformatorii protestanţi au ţinut la anumite adevăruri ale Evangheliei, anabaptiştii nu i-au acceptat ca fraţi.

A existat şi o mişcare anabaptistă, strāns legată de Reforma de la Zürich, Elveţia. Ei au īnceput īn 1525 cānd trei persoane, Conrad Grebel, Felix Manz şi Georgie Blauroch s-au botezat unul pe altul şi au format o biserică.

Un document impotant al adevăraţilor anabaptişi īn perioada Reformei a fost relatarea scrisă a unei conferinţe ţinute īn 1527. Pentru īntăritrea şi reafirmarea convingerilor, ei au scris o mărturisire de credinţă. Aceasta cuprindea şapte afirmaţii simple, care īnsumau principii importante ale adevărului.

  1. Botezul este numai pentru credincioşi.

  2. Biserica trebuie să exercite disciplinare strictă.

  3. Comuniunea este doar pentru sfinţi (fraţi).

  4. Membrii trebuie să trăiască separat de lume şi să ocolească bisericile lumeşti

  5. storii sunt aleşi de adunare şi sprijiniţi de congregaţie ca să īnveţe şi să mustre.

  6. Tuturor li se cere o atitudine pacifistă. Nici unul nu trebuie să ia parte la războaie sau la viaţa politică

  7. Jurămintele erau interzise.


            Munsteriţii

    Pe lāngă anabaptiştii adevăraţi au fost şi alte grupări anabaptiste care nu au păstrat doctrina curată. Unii au fost fanatici sau au fost īndepărtaţi de la adevăr prin erezii. Un exemplu cānd doctrina nonrezistenţei a fost īnlocuită cu doctrine omeneşti, este cel ce urmează: Īn 1534 Jan Matthys şi adepţii lui au venit la Munster. Acolo, anabaptiştii fuseseră paşnici pānă la acea vreme.Au fost instigați la revoltă.Au trimis adepţi de-ai lor īn ţară, predicānd că munsteriţii urmau să inaugureze īn scurt timp noua Īmpărăţie a lui Dumnezeu pe pămānt.

    Īntre timp, episcopul din Munster care mai īnainte fusese alungat din funcţia sa a organizat o mica armată cu care a īncercuit orașul. Īn scurt timp orașul a fost cucerit și revolta a fost suprimată, cei care au rămas īn viață au fost omorāți cu sabia.

Joriștii

    Un alt conducător al anabaptiștilor a fost David Joris.El a fost botezat īn biserica īn anul 1534. Cu timpul a pierdut īnvăţătura adevărată, și a īnceput să predice doctrine false. A crezut că este un profet care putea adăuga īnvăţături care nu se găseau īn biblie. El le spunea adepților săi că nu este nici o problemă dacă cineva declara că este catolic sau protestant pentru evitarea persecuției.Cu timpul gruparea a pierdut credința anabaptistă.

    S-a crezut īn general că anabaptiștii erau un singur popor fără a se observa că au existat grupuri radicale și neadevărate care au umbrit credința creștinilor adevăraţi. Totuși au fost și frați care au păstrat credința adevărată . Aceasta a fost și este Biserica lui Hristos.

    Au existat anabaptiști īn aproape toate părțile Europei, cei mai marcanți prin viața și martirajul lor au fost īn Elveția, Germania, Austria, Olanda.Īn unele țări precum Austria persecuția a fost atāt de puternică īncāt aproape că au fost eliminați. Datorită persecuției comunicarea īntre ei era foarte dificilă, dar și așa a existat o relație strānsă īntre anabaptiștii din Europa.

    Mulți dintre cei care erau numiți waldenzi și anabaptiși au ajuns să fie cunoscuți sub numele de menoniți. Această denumire a lor a fost dată datorită unui conducător al anabptiștilor din Olanda cu numele de Menno Simons. El nu a fost īntemeietorul unei noi congregații, menoniții fiind īn realitate vechii waldenzi și anabaptiști. El a spus: ,, Nu m-am simțit demn cānd am fost chemat la această slujire de către un popor care a fost gata să asculte de Hristos de Cuvāntul Său, care īn teamă de Dumnezeu a trăit o viață devotată, slujind īn dragoste vecinilor lor, a purtat crucea persecuției, a căutat binele ți māntuirea tuturor oamenilor, a iubit dreptatea și adevărul, urānd răutatea și nedreptatea ''
      Mărturiile de credință care au existat la acea vreme arată credința și unitatea lor.

    Una din mărturiile de credință este Mărturisirea de credință de la Schleitheim anul 1527 redactată de catre martirul Michael Satler. Această mărturisire cuprinde șapte articole simple care īnsumează principii importante ale adevărului.     CELE 7 ARTICOLE ALE CREDINTEI

    O altă mărturisire de credință care mai este și astăzi folosită este formată din cele CELE 33 ARTICOLE ALE CREDINTEIredactate de către Peter J. Twisck, născut īn 1565. El a fost un conducător al anabaptiștilor.

    Cea mai importantă a fost Mărturisirea de credință de la Dortrecht care este cunoscută și sub numele de :   CELE 18 ARTICOLE ALE CREDINTEI     Aceste articole au fost redactate Adriaan Cornelisz conducător īn congregația menonită Flamandă de la Dortrecht.La 21 aprilie 1632 această mărturie a fost adoptată și semnată īntr-o conferință a bisericii.