Declarația de credință de la Dortrecht anul 1632
 
 

In legătură cu învierea din morţi, noi mărturisim cu gura şi credem din inimă că, în conformitate cu Scripturile, toţi oamenii care au murit sau "au adormit" vor fi, prin puterea nemărginită a lui Dumnezeu, la ziua judecăţii, înviaţi ; şi că aceştia, împreună cu cei care vor fi atunci în viaţă, şi care "într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.

Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi" ; toţi vor sta înaintea scaunului de judecată al lui Cristos ; acolo binele va fi despărţit de rău, "Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup" ; apoi, cei buni şi evlavioşi, ca binecuvântaţi ai Tatălui, vor fi primiţi de Cristos în viaţa veşnică, unde vor primi acea bucurie despre care este scris „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. 

Da, acolo vor împărăţi şi triumfa cu Cristos pentru totdeauna. Matei 22:30,31; 25:31; Daniel 12:2; Iov 19:25,26; Ioan 5:28,29; 1 Corinteni 15; 1 Tesaloniceni 4:13.

Din contră, cei răi şi neevlavioşi, vor fi blestemaţi de Dumnezeu şi "aruncaţi în întunericul de afară". Da, în chinurile veşnice din iad ; "unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge". Şi unde, în conformitate cu Sfânta Scriptură, ei nu pot aştepta nici mângâiere nici răscumpărare, toată veşnicia. Isaia 66:24; Matei 25:46; Marcu 9:46; Apocalipsa 14:11.

Domnul, prin harul său, să ne facă să fim vrednici, potrivit cerinţelor Lui, ca nimeni să nu ajungă într-un astfel de loc de chin veşnic ; ci să ne străduim din răsputeri şi să avem mare grijă asupra umblării noastre, ca să putem fi găsiţi de El în pace, fără pată, şi fără vină. Amin.
 

Acestea sunt, aşa cum am menţionat, principalele articole ale credinţei noastre generale creştine, pe care le propovăduim oriunde, în adunările noastre, în familii, şi în concordanţă cu care trăim, şi care, corespunzător cu convingerile noastre, conţin singura şi adevărata Credinţă Creştină, pe care au crezut-o şi propovăduit-o apostolii în vremea lor; da, pe care au mărturisit-o prin viaţa lor şi au confirmat-o prin moartea lor; credinţă în care şi noi, cu slăbiciunile noastre, rămânem cu bucurie, trăim, şi murim, ca la sfârşit, împreună cu apostolii şi toţi oamenii evlavioşi, să primim mântuirea sufletelor noastre prin harul lui Dumnezeu.

Acestea au fost articolele credinţei, adoptate şi finalizate de către bisericile noastre reunite în oraşul Dort, din Olanda, pe data de 21 aprilie, anul Domnului 1632, şi semnate de către următorii lucrători şi învăţători :

DORT. HARLEM.                                                 

Isaac Koenig John Doom
Johann Cobryssen Peter Gryspeer
Jan Jacobs Dirk Wounters Kolenkamp
Jacuis Terwen
Claes Dirksen BOMMEL.
Mels Gysbaerts Wilhelm Jan von Exselt
Adrian Cornelis Gispert Spiering

FLISSINGEN. ROTTERDAM.
Dillsert Willeborts Balten Centen Schumacher
Jacob Penner Michael Michiels
Lieven Marymehr Israel von Halmael
Heinrich Dirkse Apeldoren

AMSTERDAM
Andreas Lucken
Tobias Groverts
Peter Jansen Mayer SCHIEDAM.
Abram Dirks Cornelia Bom
David ter Haer Lambrecht Paeldink
Peter Jan von Zingel

MIDDLEBURG. LEYDEN.
Bastian Willemsen Christian de Koping
Jan Winklemans Jan Weyns

BLOCKZYL. CREVELDT.
Claes Claesson Herman op den Graff
Peter Peterson Wilhelm Kreynen

ZIBICZEE. ZEALAND.
Anton Cornelius Cornelius de Moir
Peter Jan Zimmerman Isaac Claes

UTRECHT. GORCUM.
Herman Segers Jacob von Sebrecht
Jan Heinrich Hochfeld Jan J. Von Kruysen
Daniel Horens
Abraham Spronk ARNHEIM.
Wilhelm von Brock huysen Cornelius Jans
Dirk Rederson

DIN ŢĂRILE DE SUS

Peter von Borsel Anton Hans

În afară de această Mărturisire adoptată de atât de multe biserici, şi semnată de lucrătorii lor, toate bisericile din Alsacia şi Germania au adoptat ulterior în mod unanim această Mărturisire. De aceea, a fost tradusă din olandeză în limbile acestor ţări – franceză şi germană – pentru uzul bisericilor de acolo, şi pentru altele care ar putea fi interesate.

Următoarea atestare a fost semnată de fraţii din Alsacia, care au examinat această Mărturisire şi au adoptat-o.

Noi, subsemnaţii, lucrători ai Cuvântului lui Dumnezeu, şi bătrâni ai bisericii din Alsacia, declarăm şi facem cunoscut că, fiind adunaţi în data de 4 februarie anul Domnului 1660, la Ohenheim, referitor la Mărturisirea de Credinţă care a fost adoptată la Convenţia de Pace din oraşul Dort, pe data de 21 aprilie 1632, examinând această Mărturisire de Credinţă, am constatat, după judecata noastră, că este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu; de aceea, am adoptat-o în întregime ca fiind şi a noastră. Drept pentru care, mărturisind în adevăr şi în credinţă fermă, am semnat-o cu propriile noastre mâini, după cum urmează:

LUCRĂTORI, BĂTRÂNI,

MAGENHEIM. MARKIRCH.
John Miller Jacob Schmidt
HEIDELHEIM. Bertram Habich
John Ringer OHNENHEIM.
BALDENHEIM Ulrich Husser
Jacob Schebly Jacob Gochnauer
ISENHEIM. JEPSENHEIM.
Henry Schneider John Rudolph Bumen
KUNENHEIM. DUERRSANZENHEIM.
Rudolph Egli Jacob Schneider
MARKIRCH. KUNENHEIM.
Adolph Schmidt Henry Frick

POSTSCRIPTUM la cele 18 articole:

Dintr-o scrisoare autentică care a circulat în bisericile din Ţările de Sus şi Ţările de Jos, se pare că din Eyfelt până în Moravia, în anul 1557, existau 50 de biserici, formate din 500 până la 600 de fraţi. Din acestea, la acea vreme, erau aproximativ 50 de predicatori şi bătrâni prezenţi la Conferinţa le la Strasburg, care au discutat despre lucruri referitoare la binele bisericilor.

Aceşti lideri ai bisericilor nonrezistente au îndrăznit să propage cu putere adevărul ; astfel încât, la fel ca "sămânţa de muştar", ca toate începuturile slabe, a crescut, în ciuda persecuţiilor sângeroase, la înălţimea la care a ajuns în atâtea ţări mari ca Germania, Prusia, Principatul de Cleves, etc, şi în mod deosebit în Olanda Unită.

Dar în final, au apărut scindări între ei referitoare la aspecte ale credinţei, care au tulburat atât de mult pacea dintre ei încât au început să se gândească nu numai cum să vindece schisma şi să restaureze unitatea, ci au concluzionat la Cologne, în anul 1591, o lăudabilă pace între bisericile din Ţara de Sus şi bisericile din Olanda. Totuşi schisma nu a fost vindecată pe deplin. Astfel, în anii 1628 şi 1630 a fost considerat necesar de către iubitori ai păcii, la o anumită conferinţă, să se stabilească o altă conferinţă pentru a vedea dacă se poate ajunge la o înţelegere pentru ca schisma să fie complet vindecată. În consecinţă, pentru a atinge acest obiectiv cât mai eficient, a avut loc adunarea de la Dort, cu participanţi din multe biserici din Olanda, pe 21 aprilie 1632, când 51 de slujitori ai Cuvântului lui Dumnezeu s-au întâlnit cu acest scop. Ei au considerat înţelept să fie stabilită o Mărturisire de Credinţă scripturală, la care să adere toate părţile implicate, şi pe care să fie bazată şi construită convenţia de pace şi apoi mult dorita unificare. Ceea ce s-a şi întâmplat ; de comun acord, Mărturisirea a fost adoptată în mod public, confirmată, semnată, mult dorita pace a fost obţinută, şi lumina a fost pusă din nou în candelă, spre onoarea creştinătăţii nonrezistente.