Declarația de credință de la Dortrecht anul 1632
 
 
 
 

Noi credem în recunoaşterea anatemizării, sau excomunicării, o separare sau pedeapsă huhovnicească dată de biserică, pentru îndreptarea şi nu pentru distrugerea celui care este implicat; astfel ca ce este curat să fie separat de ce este necurat.
Aceasta înseamnă că, dacă o persoană, după ce a fost înnoită şi a primit cunoştinţa adevărului, şi a fost primită în adunarea celor sfinţi, păcătuieşte cu bună ştiinţă împotriva lui Dumnezeu, sau comite alte păcate care duc la moarte, căderea în astfel de lucrări neroditoare ale întunericului duce la separare de Dumnezeu şi la înlăturare din Împărăţia lui Dumnezeu,

iar când aceste lucrări devin evidente şi suficient cunoscute de biserică, acea persoană nu mai poate rămâne în adunarea celor neprihăniţi, ci ca un membru ofensator şi ca un păcătos evident, trebuie exclus din biserică, mustrat în faţa tuturor, dat afară ca un stricat, şi să rămână aşa până se va îndrepta, şi să fie un exemplu şi o avertizare pentru ceilalţi, şi pentru ca biserica să poată să rămână curată, fără "pete sau zbârcituri”,

pentru ca nu cumva din cauza acestora Numele Domnului să fie vorbit de rău şi biserica să aibă onoarea pătată, şi să nu fie o piatră de poticnire pentru nimeni, şi pentru ca cel greşit să nu fie condamnat o dată cu lumea, ci să fie convins de căile sale greşite, adus la pocăinţă şi la îndreptarea vieţii. Isaia 59:2; 1 Corinteni 5:5,6,12; 1 Timotei 5:20; 2 Corinteni 13:10.

Referitor la mustrarea fraţilor, şi la instrucţiunile care se dau celui greşit, trebuie să ne dăm toată silinţa să veghem asupra lor, şi să-i îndemnăm cu toată blândeţea să-şi îndrepte viaţa (Iacov 5:19,20); iar dacă rămâne încăpăţânat şi nu vrea să se îndrepte, să-l mustrăm după cum este cazul. Pe scurt, biserica trebuie să scoată din interiorul ei tot ce este rău, fie că este vorba de doctrină sau de mod de viaţă.