Cele 33 articole ale credinței Art. 9
 
 

 

                Despre acestea, mărturisim că: Dumnezeul Atotputernic i-a creat la început pe Adam şi Eva după chipul ţi asemănarea Sa, dăruindu-le, deasupra tuturor celorlalte făpturi, virtuţi precum cunoştinţă. Vorbire, raţiune şi voinţă liberă sau putere, pentru a-L putea cunoaşte, iubi, a-L sluji şi a se teme de Creatorul lor sau, pentru a putea de bună voie să nu asculte şi să se lepede de Dumnezeul lor.

Răul a venit sub forma unui şarpe înşelător şi i-a îndepărtat de porunca lui Dumnezeu iar ei nu au păcătuit din pricina unei hotărâri anterioare a voii lui Dumnezeu, ci, fiind creaţi ca fiinţe cu voinţa liberăpentru a face tot ce voiesc, au păcătuit prin dorinţa lor liberă şi voluntară, încălcând porunca lui Dumnezeu, împotriva voii Lui.

Adam şi nevasta lui, căzând astfel prin păcat sub mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu, au devenit păcătoşi şi muritori dar au fost ulterior primiţi din nou în bunăvoinţa Lui de Dumnezeu Creatorul lor, astfel încât nu au fost complet dezbrăcaţi de fosta lor înţelepciune, vorbire şi cunoştinţă mai mari decât ale celorlalte creaturi, nici de voinţa liberă sau de putere, după cum se poate vedea din acceptarea voluntară a promisiunilor minunate de viaţă ale lui Dumnezeu şi din ascultarea vocii Domnului.

Lucrul acesta se vede limpede şi din faptul că Dumnezeu a aşezat un înger cu o sabie de foc pentru a-L împiedica pe Adam să ajungă la pomul vieţii pentru ca acesta, prin voinţa şi puterea lui libere să nu mănânce din el şi să trăiască veşnic, lucru care i-ar fi stat lui Adam în putere.

Această voinţă liberă sau putere le-a fost transmisă tuturor descendenţilor lor, care vin din ei ca ramurile din tulpină, pentru ca, după cum oamenii sunt înzestraţi de Dumnezeu cu raţiune, cunoştinţă şi putere, prin care pot efectua multiple lucrări, şi pot căuta şi dori de la Dumnezeu vindecarea de bolile şi infirmităţile trupurilor lor, şi prin care nu sunt fără acţiune precum făpturile iraţionale, pietrele şi stâncile, tot astfel oamenii, prin harul lui Dumnezeu şi lucrarea Duhului prin care oamenii trăiesc şi sunt mişcaţi, să deschidă uşa inimii pentru harul salvator al lui Dumnezeu – care prin Evanghelie este oferit tuturor oamenilor, şi prin care viaţa şi moartea sunt aşezate înaintea oamenilor – şi să caute vindecarea sufletului rănit sau, de bună voie, să se opună, să respingă şi să neglijeze harul acesta oferit și lucrarea Duhului.

Astfel, după cum au ochi şi urechi să vadă şi să audă, oamenii au prin harul lui Dumnezeu şi voinţa liberă sau puterea de a face binele şi de a părăsi răul.

Însă, în şi prin ei înşişi, oamenii sunt fără harul lui Dumnezeu şi incapabili să se gândească la ce este bine, cu atât mai mult să facă binele acesta.

Dar Dumnezeul cel Atotputernic, prin Duhul şi harul Său aduce în om şi voinţa şi înfăptuirea, îi mişcă, îi atrage şi îi alege pe oameni şi îi primeşte drept copii ai Săi astfel că oamenii nu sunt decât beneficiarii harului mântuitor al lui Dumnezeu.

De aceea toi creştinii trebuie să recunoască faptul că îşi datorează credinţa, de la începutul până la sfârşitul ei, împreună cu toate roadele apărute pe parcurs, nu lor înşişi, ci harului nemeritat al lui Dumnezeu în Isus Hristos.

În continuare, mărturisim că acest har mântuitor al lui Dumnezeu nu este limitat la un anumit număr de oameni ci, aşa cum Dumnezeu cel Atotputernic face să răsară şi să strălucească soarele Lui şi peste cei buni şi peste cei răi, şi harul Lui este disponibil pentru întreaga rasă a lui Adam. De asemenea, este evident că Dumnezeu nu S-a lăsat fără mărturie printre păgâni, făcându-le bine şi astfel mişcându-le inimile, astfel încât conştiinţa lor i-a acuzat şi i-a scuzat, astfel încât ei să facă prin fire, fără auzirea legii lui Moise, lucrurile cuprinse în lege.

Şi mai clar în venirea lui Hristos că Dumnezeul cel Atotputernic a proclamat harul mântuitor prin Evanghelie întregii lumi, pentru mărturie în toate naţiunile, şi prin care omul nu mai are nicio scuză şi ca o dovadă că Dumnezeu nu vrea ca niciunul să piară, ci toţi să vină la pocăinţă şi să fie mântuiţi. După cele spuse de sfânta şi eterna Evanghelie, o judecată corectă, eternă şi irevocabilă va fi pronunţată în ziua din urmă prin Isus Hristos asupra tuturor neamurilor.

Ca urmare, toţi oamenii care în această vreme de har cred şi acceptă Evanghelia ajung la viaţă, dar toţi cei ce nu cred Evanghelia ci, de bună voie, o resping, vor avea parte de moarte.

Pe de altă parte, noi respingem afirmaţiile celor ce spun că Dumnezeul cel Atotputernic a făcut ca vestea împăcării să fie predicată tuturor sau multora, dar nu dă harul Lui tuturor, astfel încât mare parte din omenire nu poate accepta Cuvântul împăcării şi să fie mântuită ci, ca urmare a scopului şi deciziei veşnice a lui Dumnezeu, va fi pierdută în mod inevitabil pentru totdeauna şi va fi condamnată.

Domnul Dumnezeu i-a spus lui Cain: „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Gen 4:7)

Cu privire la voinţa liberă a omului, citim: „…să facă ce vrea, nu păcătuieşte, să se mărite. Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea…” (1 Cor 7:36-38)

Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţumire, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie…” (Lev 22:21, 23)

Pavel spune, de asemenea: „Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor.” (2 Cor 8:3, 11; Filimon 14; Marcu 14:7; 1 Cor 7:36)

Omul nu poate face nimic bun de la sine însuşi, prin puterea lui, dar prin harul lui Dumnezeu, el, în imperfecţiunea lui, este capabil să ţină poruncile lui Dumnezeu. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13)

Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, cari au ochi să vadă şi nu văd, urechi de auzit şi n-aud” (Ezec 12:2)

Am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Rom 7:18-21)

Citiţi aici toate versetele care mărturisesc că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci vrea să fie convertit şi să trăiască. (Ezec 18:32; 33:11; Is 55:7)

Dumnezeu şi-a oferit harul nu doar celor aleşi, ci întregii rase a lui Adam şi a murit pentru cei ce pier. Despre aceasta, citim: „Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat.” (Tit 2:11)

Întoarceţi-vă la mine şi veţi fi mântuiţi, toţi cei ce sunteţi la marginile pământului.” (Isa 45:22)

...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osânda, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” (Rom 5:18)„El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie” (Fapte 14:16, 17; Rom 1:19; 2:15)

În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.” (2 Pet 2:1)

Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” (2 Cor 5:15) „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16), etc.

Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1:29)

Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1 Tim 2:3, 4)

Are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Pet 3:9; Rom 2:4; Iac 4:6; Fapte 13:46; Mat 23:36, 37; Luca 13:34)

Despre modul în care Dumnezeul, Judecătorul cel neprihănit, va pronunţa judecata finală asupra celor ce nu ascultă Evanghelia, citim: „La descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Tes 1:7, 8; Marcu 16:16)



ARTICOLUL 10 Despre providenţa lui Dumnezeu, alegerea credincioşilor şi respingerea necredincioşilor