Cele 33 articole ale credinței Art. 29
 
 

Despre retragerea faţă de membrii căzuţi de la credinţă şi despre evitarea lor, este mărturisit că: după cum separarea este poruncită de Dumnezeu pentru reformarea păcătosului şi pentru menţinerea purităţii bisericii, Dumnezeu, pentru ruşinarea şi reformarea individului, vrea şi porunceşte ca individul să fie evitat şi izolat. Această retragere porneşte din separare şi este rodul şi dovada ei, iar fără ea, separarea este lipsită de eficienţă. Ca urmare, această rânduială a Domnului va fi practicată şi menţinută de către toţi cei credincioşi faţă de cel exclus. Această izolare se aplică tuturor rânduielilor spirituale, precum Cina Domnului, salutări evanghelice, sărutarea păcii şi toate cele ce ţin de acestea. De asemenea, se extinde şi asupra tuturor lucrurilor vremelnice sau spirituale, precum mâncarea, băutura, cumpărarea, vânzarea, relaţiile zilnice sau conversaţiile, şi toate cele ce ţin de acestea.

Astfel, după Cuvântul lui Dumnezeu, credincioşii se vor depărta de cei excluşi în toate lucrurile spirituale, evanghelice, precum şi în cele trupeşti şi vremelnice.
 Şi, după cum de la excludere nicio persoană nu poate fi tratată preferenţial sau scutită, ci trebuie, prin consens, separaţi adevăraţii membri ai trupului lui Hristos, şi în retragere, în toate lucrurile spirituale şi vremelnice, nimeni nu poate fi exceptat sau scutit, fie bărbat fie femeie, părinte sau copil, sau orice altă relaţie, înţelegând că Dumnezeu nu a dat bisericii Sale o poruncă sau o rânduială cu privire la faptul că vreunul dintre membrii ei să fie exclus de la această pedeapsă, ci dimpotrivă, în multe locuri apare limpede faptul că toţi, fără excepţie, trebuie să se îndrepte după regulile puse de Dumnezeu înaintea lor;
 ca urmare trebuie ca această rânduială a lui Dumnezeu să fie practicată şi menţinută de toţi membrii trupului lui Hristos, fără a ţine cont de persoană, în teamă de Domnul, pentru a îl aduce pe păcătos la ruşine şi reformare, până când cel pedepsit este din nou primit în biserică.

Dar, după cum toate rânduielile divine trebuie temperate prin bunătate creştină şi discreţie, şi în cazul acesta ele trebuie aplicate. Ca urmare, credincioşii trebuie să se poarte cu mai mult discernământ şi echitate în relaţie cu persoanele excluse, decât se purtau cărturarii şi fariseii cu privire la Sabat, care, se pare că ar fi lăsat un om mai degrabă să piară decât să lase să fie ajutat într-o zi de Sabat, gândindu-se că în felul acesta Sabatul ar fi încălcat, când ei înşişi încălcau Sabatul într-o astfel de situaţie pentru lucruri mărunte. Dar, la fel cum cei ce ţineau cu atenţie legea nu păcătuiau atunci când ajutau pe cineva într-o zi de Sabat, deoarece nu făceau lucrarea lor, ci lucrarea lui Dumnezeu care le era poruncită, nici credincioşii nu păcătuiesc şi nu lucrează împotriva poruncii de excludere atunci când fac nu lucrarea lor, ci lucrările lui Dumnezeu pe care El le-a poruncit cu privire la cei separaţi; de exemplu, în caz de necesitate, să slujească nevoilor lor trupeşti cu hrană şi alte lucruri necesare şi sufletului lor cu Cuvântul lui Dumnezeu, precum şi să-i ajute, după porunca lui Dumnezeu, dacă sunt în pericol de apă, foc şi altele asemenea, toate acestea credincioşii sunt obligaţi să le facă şi, astfel, cum mare atenţie trebuie să caute ce este pierdut, să îi ajute pe cei rătăciţi să găsească drumul spre calea dreaptă, să-i mustre şi să-i înveţe din Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde asemenea mustrare creştină trebuie să se petreacă după exemplul lui Hristos dar, în toate lucrurile omeneşti trebuie să se retragă cu grijă departe de cel exclus, până când se schimbă şi se uneşte din nou cu biserica.

Pentru a înţelege corect această problemă, trebuie să înţelegem că în vremea lui Hristos, poporul Israel se afla sub puterea şi dominaţia romană şi nu putea pedepsi pe făcătorii de rele după legea lui Moise, şi ca urmare îi excludeau din comunitate şi îi evitau pe cei ce se depărtau de legea părinţilor lor, şi treceau de partea neamurilor, Samaritenilor şi altor păcătoşi. Cu privire la aceasta, citim: „I-au privit ca necuraţi, …………………” De asemenea, citiţi: Ioan 18:31; 4:9; Fapte 10:28; 11; Gal. 2:12.

Acest obicei a fost ţinut şi de Hristos, care a poruncit ca cel neascultător să fie privit la fel, zicând: „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” (Mat. 18:17)

De asemenea, apostolii l-au practicat în mod asemănător, după învăţătura lui Hristos. Citim: „V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii. Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.” (1 Cor. 9-11)

Aici, sfinţii apostoli ne interzic să ne asociem şi să mâncăm cu fraţii sau surorile apostate, ceea ce nu ne porunceşte cu privire la păcătoşii din lume, ci cu aceştia ne este permis, altfel ar trebui să ieşim din lume deoarece întreaga lume zace în păcat. Ca urmare, lucrul acesta trebuie înţeles cu referire la interacţiunea cotidiană, la mâncare, băutură, cumpărare, vânzare şi altele asemenea acestora. „După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări” (Tit 3:10; 2 Tim. 4:15; 2 Ioan 10)

Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în aceasta epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine.” (2 Tes. 3:14)

Despre felul în care această retragere trebuie practicată de toţi credincioşii cu privire la toţi apostaţii, care umblă în neorânduială, fără să aibă în vedere persoana, citim: „În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile, pe care le-aţi primit de la noi.” (2 Tes. 3:6)

Această retragere trebuie înţeleasă în contextul Scripturilor (Gal. 2:12, şi altele asemenea), după spiritul Evangheliei lui Hristos.

Despre faptul că cei credincioşi trebuie să-i caute pe cei pierduţi şi nu să-i considere pe cei separaţi ca nişte duşmani, ci să-i mustre ca pe nişte fraţi, citiţi: 2 Tes. 3:15; Iac. 5:19; Lc 19:10; 15.