Cele 33 articole ale credinței Art. 27
 
                     ARTICOLUL 27 Despre pozițiile oficiale și puterea seculară
 
Ca urmare, toţi credincioşii trebuie, nu doar de teamă, ci şi din propria conştiinţă, să se supună acestei autorităţi şi să asculte de ea cu teamă şi supunere, de bună voie şi fără murmur să se supună rânduielilor omeneşti şi legilor în tot ceea ce le este datorat, în taxe şi impozite şi să se roage cu inimă smerită pentru cei înălţaţi în dregătorii, pentru viaţa şi binele lor, căutând astfel cu inimă credincioasă prosperitatea ţării şi oraşului în care locuiesc, deşi ei, pentru Cuvântul lui Dumnezeu pot avea de suferit persecuţie, răpirea averilor şi moarte din partea autorităţilor, nu au voie să vorbească de rău despre ei, sau să li se împotrivească cu arme, ci să pună răzbunarea doar în mâna lui Dumnezeu, aşteptând mângâierea de la El, după viaţa aceasta (Rom. 12:2; Ecl. 17:14).

Dar, dacă autorităţile acordă libertatea practicării credinţei în toate aspectele ei, suntem cu atât mai mult obligaţi să fim supuşi şi ascultători. Dar, atunci când autorităţile abuzează de puterea dată lor numai pentru conducerea oamenilor în lucrurile vremelnice, şi subminează slujba lui Hristos, care este singurul care are putere asupra sufletelor şi duhurilor oamenilor, căutând ca prin legi omeneşti să oblige oamenii să acţioneze împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, nu trebuie să-i urmăm, ci trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu, văzând că Hristos a fost aşezat de Tatăl Lui deasupra oricărei autorităţi şi puteri omeneşti, drept cap al bisericii; acestui Tată al duhurilor trebuie ca în toate lucrurile ce ţin de credinţă să-I fim ascultători.

Şi, aşa cum împărăţia lui Hristos nu este din lumea aceasta, ci este spirituală, El a descurajat şi a interzis tuturor slujitorilor şi urmaşilor Lui accesul la orice poziţie guvernamentală seculară şi poziţie înaltă în lume, ci a rânduit în biserica Sa diverse poziţii de slujire, precum pastori, învăţători, ajutoare şi conducători, prin care sfinţii să fie uniţi între ei, pentru a edifica trupul lui Hristos; poziţiile de conducere seculară1le-a lăsat guvernării seculare, sub care urmaşii lui Hristos, ca pelerini şi străini, care aici nu au nicio împărăţie, putere sau cetate permanentă, trebuie să se supună, şi să nu se lupte împotriva lor decât cu arme spirituale, care sunt Cuvântul lui Dumnezeu, înţelegând că nici Hristos, nici apostolii Săi nu au dat credincioşilor legi sau reguli cu privire la guvernarea de către ei a lumii, nici nu i-au îndreptat către legile evreilor, cu atât mai puţin către cele ale imperiului roman, sau ale păgânilor, pentru a le folosi în conducerea comportamentului lor, ci le-au dat învăţături bune prin care să ştie cum să se comporte ca nişte creştini în ascultare şi supunere sub guvernarea autorităţilor, dându-le propriul Lui exemplu, care a respins toată măreţia lumii, şi S-a arătat pe Sine ca un smerit slujitor.     
Astfel, toţi urmaşii Lui trebuie să ocolească orice poziţie de conducere în orice departament, urmând astfel exemplu lui Hristos şi al apostolilor Săi, care nu au folosit amintitele poziţii de guvernare seculară în biserică, dup cu este cunoscut de către orice om inteligent.
Dar, aşa cum tuturor creştinilor nu le este îngăduit, ci le este interzis de Dumnezeu să vorbească de rău sau să judece sau să condamne pe oricine care nu face parte din comunitatea lor de credinţă, cu atât mai mult nu vom vorbi de rău sau injurios despre cei aflaţi în poziţii de conducere, ci ne vom încrede în singurul Dumnezeu bun, care păstrează toate faptele oamenilor ca un sigiliu necurmat în ochii lui, şi care a promis răsplată şi celui ce va da un pahar cu apă rece în numele unui ucenic; El, cel Binecuvântat, nu va lăsa nerăsplătite faptele bune ale autorităţilor şi se va purta cu ei cu har, mai ales cu cei ce îşi îndeplinesc mandatul după rânduielile lui Dumnezeu, care constau în principal în apărarea celor buni, nevinovaţi şi fără apărare şi în pedepsirea răului.
Ca urmare, toţi creştinii trebuie să privească autorităţile ca slujitori ai lui Dumnezeu şi să se roage pentru ei cu toată inima, ca Dumnezeu să îşi arate harul şi către ei şi să le dea mântuirea.

Despre faptul că guvernarea este de la Dumnezeu şi scopul pentru care este ea instituită, citim: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-l răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.” (Rom. 13:1-4)

N-ai avea nicio putere asupra Mea”, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus.” (Ioan 19:11; Dan. 2:21; 4:25; 5:21; Ier. 27:5)

Despre faptul că Isus i-a învăţat pe ucenicii Lui să nu primească nicio poziţie de conducere, citim: „Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi sa-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Mc. 10:42-45; Mat. 20:25; Lc. 22:5)

Observaţi cuvintele: între voi să nu fie aşa. Aceste cuvinte nu se aplică numai apostolilor, care era slujitori egali, unul nefiind mai mare decât altul şi aveau să fie curând despărţiţi unul de altul predicând Evanghelia tuturor neamurilor, neputând astfel să arate unul faţă de celălalt slujirea amintită aici; expresia între voitrebuie înţeleasă ca aplicabilă întregii biserici, deoarece multe din învăţăturile generale ale lui Hristos au fost date mai întâi apostolilor, dar sunt aplicabile tuturor credincioşilor, după cum spun buzele Lui binecuvântate în Evanghelie: „Ce zi vouă, zic tuturor.” (Mc. 13:37)

„„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan 18:36; 6:15; Mat. 5:39; 2 Cor 10:4; Ef. 6:13; Is. 2:4; Mica 4:3; Zah. 9:10; Ps. 76:3)

Citim mai departe nu despre felul în care credincioşii trebuie să guverneze lumea aceasta, ci despre felul în care biserica lui Hristos trebuie să asculte de autorităţi: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.” (Rom. 13:1, 5, 7)

Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” (Mat. 22:21; Mc. 12:17)

Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine.” (1 Pet. 2:13, 14)

Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.” (Tit 3:1, 2; 1 Tim 2:2; Ier. 29:7)


1Dar nu slujba de autoritate, spune autorul apoi