Cele 33 articole ale credinței Art. 22
 

Despre Cina Domnului şi frângerea pâinii, noi credem şi mărturisim că: aşa cum botezul este o rânduială instituită de Domnul, prin care credincioşii sunt uniţi unul cu altul prin acelaşi Duh în părtăşie cu Hristos, şi Cina Domnului este o rânduială importantă instituită de Hristos, prin care credincioşii care au fost botezaţi după rânduiala lui Hristos, sunt învăţaţi şi îndemnaţi să trăiască şi să umble în Hristos la fel cum L-au primit prin botez, să se comporte cu dragoste faţă de aproapele lor, alături de care trebuie să umble şi să trăiască în unitatea Duhului după învăţătura aceluiaşi Cuvânt divin, că trebuie să îşi amintească în felul acesta în contemplare, suferinţa amară a Domnului.

Şi, pentru ca oamenii să aibă această reamintire, Domul Isus a găsit cu cale să folosească pâine şi vin, lucruri bine cunoscute oamenilor, plantând astfel în inima credincioşilor lucrurile cereşti ascunse, ajutându-i astfel să nu uite că, pâine este făcută din mai multe boabe de grâu zdrobite dar este una, iar vinul stors din multe boabe este totuşi o singură băutură, ambele devenind necesare, folositoare şi adaptate ca mâncare şi băutură pentru trupul omenesc, tot aşa, Hristos, din dragoste fierbinte S-a lăsat să fie zdrobit pe cruce.
Sângele lui s-a vărsat şi a intrat singur în teascul suferinţei, devenind mâncarea şi băutura necesare sufletului omenesc, prin care, suntem învăţaţi, la fel ca pâinea făcută una din multe boabe de grâu zdrobite şi vinul făcut o singură băutură din multe boabe de strugure stoarse, mulţi credincioşi, din diverse locuri, devin prin credinţă o singură pâine sau biserică, legaţi împreună în părtăşie, pentru ca cei care în vrednicie mănâncă din pâinea aceasta şi beau din vinul acesta devin, prin credinţa în Duhul, părtaşi ai lui Hristos şi ai bogăţiilor Lui cereşti, fiind astfel întăriţi în credinţă, hrăniţi în suflet, legaţi împreună de o dragoste fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele lor, ca mădulare ale aceluiaşi trup.
Dar credincioşii nu trebuie nicidecum să-şi pună încrederea în aceste mijloace vizibile de amintire, ca şi cum prin ele însele sunt mai valoroase sau sacre decât alte mâncăruri sau băuturi asemenea lor, sau că pot da omului vreo putere sau iertare de păcate.
Crezând astfel, omul se depărtează cu inima de Creatorul lui căutând har la creatură, unde nu se poate găsi. Ci credincioşii nu trebuie să primească acestea decât ca pâine şi vin, nimic mai mult, punându-şi încrederea în acele lucruri pe care acestea le învaţă, simbolizează şi spre care arată şi să le privească drept nişte ilustraţii, aşa cum doreşte Duhul Sfânt şi ne învaţă în Sfânta Scriptură, semne ale unor lucruri de dincolo de ele.
Şi, după cum în Cina Domnului paharul este numit Noul Legământ (sau Testament) în sângele Lui, dar paharul nu este Noul Testament în sine, ci este în mod figurat numit astfel deoarece sângele lui Hristos vărsat pentru păcatele lumii ne este proclamat şi predicat în Noul Testament, ceea ce simbolizează că cel ce face un testament trece bunurile lui în proprietatea moştenitorilor, iar ei le vor primi după moartea lui, la fel Hristos, la ultima Sa cină, deoarece nu avea să mai fie cu ei, şi-a trecut ultimele dorinţe în Noul Testament, împreună cu toate bogăţiile Lui cereşti, pentru prietenii şi urmaşii Lui, pentru ca toţi cei ce sunt recunoscuţi şi priviţi în acest nou testament drept copii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai lui Hristos, să se bucure de bogăţiile Lui cereşti, deşi la Cină gustă cu gura dor vin şi pâine obişnuită, prin credinţă primesc, după Duhul, trupul şi sângele Domnului Hristos, pe care El le-a dat ca răscumpărare pentru omenire, şi ale căror semne, imagini şi reprezentări sunt pâinea şi vinul fireşti.

Ca urmare, credincioşii trebuie să folosească această vrednică rânduială a lui Hristos între ei, deci printr-un slujitori ordinat şi curat, să proclame cu mare reverenţă suferinţa amară şi moartea Domnului.

Şi, după ce i s-a mulţumit lui Dumnezeu cu o inimă smerită, pentru harul Lui nemăsurat şi mila Lui, şi a fost chemat cu rugăciuni fierbinţi, pâinea va fi frântă de slujitor vinul va fi turnat şi primit de toţi credincioşi botezaţi după rânduiala lui Hristos şi fiecare, după examinarea propriei persoane, va lua din el cu aceeaşi atitudine de contemplare a trupului frânt şi a sângelui vărsat al Domnului Isus.
 Aceasta trebuie practicată în mod consecvent de credincioşi în felul acesta, când locul şi timpul o permit, până la revenirea Domnului Isus Hristos din ceruri.

Despre această rânduială instituită de Hristos, citim: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Mat. 26:26-29; Mc. 14:22; Lc. 22:19)

Despre felul în care apostolii, în acelaşi fel au ţinut şi au practicat Cina, cu pâine şi vin, citim: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; sa faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.
 De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.” ( 1 Cor 11:23-29; Fapte 2:42; 20:7, 11)

Despre faptul că pâinea şi vinul de la Cină nu sunt cu adevărat trupul şi sângele Domnului, ci semne ale comuniunii cu cel credincios, citim: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine. Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele, nu sunt ei în împărtăşire cu altarul?” (1 Cor. 10:16-18)

Observaţi că israeliţii nu mâncau altarul, ci numai jertfele, devenit astfel părtaşi altarului. Tot la fel, creştinii nu mănâncă şi beau cu gura cu adevăra trupul şi sângele lui Hristos, ci doar pâine şi vin, ca simboluri, dar în suflet, ei prin credinţă, Îl primesc pe Hristos cu toate binecuvântările Lui devenind astfel părtaşi adevăratului altar, Isus Hristos.

        Despre aceasta, citim: „Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v-am spus căM-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.” (Ioan 6:35, 36)