Cele 33 articole ale credinței Art. 20
 
 

Despre aceasta mărturisim că: după cum o casă, cetate sau ţară nu poate exista în absenţa unor legi şi rânduieli prin care să fie condusă şi coordonată, şi după cum trupul uman nu poate supravieţui fără ca mădularele lui să-şi împlinească menirea dată de Dumnezeu pentru nevoile trupului, în acelaşi fel, Domnul Dumnezeu a dat în biserica Lui rânduieli, legi şi porunci, prin care să fie zidită, edificată şi îmbunătăţită.

Şi, după cerinţele nevoilor trupului, în calitate de cele mai importante şi indispensabile mădulare, ochii, gura mâinile şi picioarele, văd, vorbesc şi lucrează pentru trup, pentru a fi hrănit şi susţinut. În scopul acesta Hristos Domnul a rânduit ca necesari în biserica Sa, mai întâi prin porunca ieşită chiar din gura Lui, apostoli ai Lui, pe care i-a trimis să predice evanghelia în toate neamurile şi să-i înveţe pe oameni să păzească poruncile Lui, dându-le putere să confirme această trimitere prin semne şi minuni.

Aceasta, apostolii au transmis-o, prin Duhul Sfânt, urmaşilor lor şi anume să aleagă în biserică pastori, învăţători, ajutoare şi conducători, care, prin umblarea lor fără pată şi doctrina lor curată să strălucească pe firmamentul edificării spirituale şi, ca mesageri ai păcii, să proclame vestea bună pretutindeni, pentru ca oamenii să se întoarcă de la căile lor rele, să fie adăugaţi la biserică, trupul lui Hristos fiind astfel desăvârşit şi edificat.

Şi, deoarece este un fapt cunoscut că lipsa de slujitori credincioşi şi rătăcirea oilor din lipsa unei doctrine corecte apar în principal din nevrednicia oamenilor, poporul lui Dumnezeu, din pricina acestei nevoie, nu trebuie să se îndrepte spre cei educaţi în universităţi, după înţelepciunea oamenilor, să discute şi să dezbată, să-şi folosească darurile pentru câştiguri vremelniceşi care, după obiceiul lumii, nu Îl urmează pe Hristos în smerenie şi regenerare.
Ci, adevăraţii copiii ai lui Hristos trebuie, după Cuvântul lui Dumnezeu, cu rugăciune smerită şi cu post trebuie să se îndrepte spre Tatăl secerişului, care este cel care trimite cu adevărat, ca El, prin înţelepciunea Lui divină, să ridice oameni, pe care să-i aşeze slujitori credincioşi şi înţelepţi peste casa Sa, ca să le dea hrana la vreme, să le cerceteze inima cu Duhul Lui, să-i îndemna în secerişul Lui, pentru ca ei să hrănească turma lui Hristos, nu pentru lapte şi lână, ci de bună voie, şi să o îndrepte pe calea către Împărăţia lui Dumnezeu, făcând astfel lucrarea încredinţată lor de Dumnezeu, cu puterea dată de El.
Ca urmare, credincioşii care sunt în astfel de nevoie trebuie ca, după ce au căutat faţa Domnului cu rugăciune fierbinte, să-şi îndrepte ochii către un frate smerit, care-şi ţine trupul în supunere şi ascultare şi în care se pot vedea roadele Duhului Sfânt. Fiind astfel ales prin vocea bisericii, el va fi examinat în credinţă de către bătrânii şi pastorii bisericii, pentru a se vedea dacă, după Cuvântul Domnului, este de acord cu biserica în fiecare articol, pentru a-i învăţa pe alţii calea adevărului, pe care el însuşi o cunoaşte.
Fiind găsit ca sănătos, se poate ridica în Numele Domnului, pentru a proclama poporului voia Domnului. Şi când astfel s-a descoperit că Dumnezeu i-a încredinţat predicarea Evangheliei şi că împarte drept Cuvântul adevărului şi aduce rod cu el, dacă biserica o cere, iar el, după examinare, a fost găsit, după Cuvântul Domnului, a fi de aceeaşi credinţă cu biserica, poate, prin vocea bisericii, fi ales ca prezbiter şi învăţător dedicat în întregime lucrării, poate apoi fi confirmat prin punerea mâinilor de către prezbiteri şi ordinat să lucreze în via Domnului, să facă botezul creştin, să dea Cina Domnului şi toate celelalte ce le însoţesc pe acestea.

În mod asemănător, biserica, prin vocea bisericii, va alege diaconi peste săraci şi, după ce au fost examinaţi în credinţă şi găsiţi sănătoşi, îi va confirma prin punerea mâinilor de către prezbiteri, ca ajutoare şi conducători, pentru ca cei ce dăruiesc de bună voie să-şi dea lor darurile, iar ei să acopere nevoile săracilor din poporul lui Hristos care,după putinţa lor, lucrează cu mâinile lor dar tot nu sunt în stare să se susţină, pentru ca să nu se găsească săraci în poporul lui Dumnezeu,nici vreunul care să ducă lipse de cele vremelnice, şi ca darurile bune ale donatorilor să fie ascunse de oameni, şi să se arate înaintea lui Dumnezeu, după învăţătura lui Hristos.

Dacă vreunul dintre slujitorii amintişi se depărtează în credinţă sau vorbire de calea adevărului însuşită, biserica ce l-a ales când era smerit şi sănătos, îl va pedepsi sau îl va înlătura, după cum o cer faptele sale. (Mat. 18:8; 1 Tim. 1:20)

Despre rânduielile bisericii lui Hristos, citim: „Privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.” (Col. 2:5; 1 Cor. 11:33; 14:40; 2 Cor. 8:19)

Despre faptul că oamenii trebuie să se roage lui Dumnezeu, Cel care trimite cu adevărat lucrători credincioşi, citim: Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Mat. 9: 37, 38; Lc. 10:2; Mat. 23:34; Lc. 11:49; Ioan 13:20; Mat. 10:40; Lc. 10:16; Mat. 25:14; Lc. 19:12; Ioan 20:21)

Despre cât sunt de necesari aceşti slujitori şi despre cum vor învăţa ei Cuvântul lui Dumnezeu, citim: „Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor, şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.” (Num. 27: 16, 17)

Va voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.” (Ier. 3:15)

Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu.” (Ioan 3:34; 7:18)

Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, etc.” (1 Pet. 4:11)

Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Pet. 1:21)

Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi prezbiteri (Sau: batrâni) în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: Dacă este cineva fără prihană, etc.” (Tit 1:5, 6)

Despre calităţile lor şi despre modul în care trebuie să slujească după examinare, citiţi: 1 Tim. 3, 1 Cor. 12:28; Rom. 12:7, Ef. 4:11.

Cu privire la modul în care trebuie să fie aleşi, citim: „Am trimes cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate Bisericile. Mai mult, el a fost ales de Biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere, pe care o săvârşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră.” (2 Cor. 8:18, 19; Fapte 1: 23)

Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece.” (Fapte 13: 2, 3; 20:28)

Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Tim. 2:2)

Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de buna voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.” (1 Pet. 5:2, 3)

Despre alegerea şi confirmarea diaconilor, citim: „Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.” (Fapte 6: 2, 3, 6; 1 Tim. 3 :8-10)