Cele 33 articole ale credinței Art. 18
 

ARTICOLUL 18 Despre biserica lui Dumnezeu şi despre comuniunea credincioşilor

 

 

Despre aceasta noi credem şi mărturisim că: în timp ce prin naşterea firească, oamenii umblă pe căile păcatului şi răutăţii, după propria judecată, depărtându-se astfel de Dumnezeu Creatorul lor, de aceea Dumnezeul cel înalt şi sfânt, înaintea căruia păcătoşii neevlavioşii nu pot sta de la întemeierea lumii, a chemat şi a ales, dintre toate naţiunile necredincioase ale lumii, un popor al Lui special, separat de toate naţiunile pământului.
 Aceştia sunt cei ce ascultă de vocea lui Dumnezeu şi se separă de lume, cu poftele ei păcătoase şi închinarea ei falsă şi care s-au unit din nou cu Hristos, plecându-se ca mădulare ascultătoare şi oi ale lui Isus Hristos, sub conducerea şi vocea Lui şi au renunţat la orice i-ar îndepărta de aceasta. Ei sunt cei înnoiţi în omul dinăuntru, circumcişi, schimbaţi şi convertiţi şi care trăiesc după Duhul.

Această biserică a lui Dumnezeu a fost pentru prima dată începută pe pământ odată cu Adam şi Eva în Paradis, şi apoi cu Enoh, Noe şi toţi cei care împreună cu ei au onorat şi au chemat Numele lui Dumnezeu, în începutul istoriei, adică înainte de lege.

După aceea, Domnul Dumnezeu a încheiat legământul sau biserica Lui cu Avraam şi sămânţa Lui, dându-le lor tăierea împrejur ca semn al legământului, împreună cu multe legi, ceremonii, statute şi obiceiuri, care au ţinut până la venirea lui Hristos, iar aceasta a fost a doua perioadă, sau vremea legii lui Moise.

În final, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său care, fiind atotputernic în cer şi pe pământ, a stabilit un legământ nou şi perfect, cu casa lui Israel, chemând la acesta toate Neamurile şi naţiunile pământului, pe toţi cei ce îşi recunosc viaţa păcătoasă şi care, în ascultare, îşi supun trupurile sub legământ.
 În toate acestea, Hristos şi-a stabilit biserica şi adunarea; aceasta este a treia perioadă a istoriei şi ultima, care va continua astfel, fără schimbare în credinţă, umblare şi legi, până la revenirea lui Hristos din ceruri.

Şi, deşi poporul lui Dumnezeu în aceste trei perioade a avut legi şi ceremonii diferite, după care trebuia să trăiască şi să umble, aceasta a fost voia lui Dumnezeu, iar ei au fost un singur popor al lui Dumnezeu, mişcaţi şi conduşi de un singur Duh.

Această biserică şi adunare a credincioşilor nu a fost totdeauna vizibilă pentru ochii tuturor oamenilor, ci adesea a dispărut dinaintea lumii păcătoase şi setoase de sânge, care nu era vrednică de ei. Aceasta se poate vedea în cazul lui Noe, care a intrat cu familia lui în arcă, în care s-au ascuns de restul lumii, în poporul Israel care a intrat în Marea Roşie, care s-a aflat în diverse locuri timp de 40 de ani în pustiu, în pioşenia din Iuda după sabia sângeroasă a lui Manase şi în toată teama de Dumnezeu din Israel în vremea ameninţărilor cumplite ale Izabelei.
 Astfel, mireasa Mielului, biserica lui Isus Hristos, a trebuit să se ascundă în pustiu timp de 42 de luni, sau trei vremi şi jumătate1, din calea fiarei cumplite, Anticrist, care cu tirania lui cumplită şi sabia arzândă s-a ridicat mai presus de tot ceea ce se cheamă şi primeşte închinare ca Dumnezeu. Apoi, prin harul lui Dumnezeu, ea a venit înapoi la lumină şi a fost zidită pe temelia iniţială şi veche apostolică.

Şi, aşa cum templul lui Solomon a fost distrus, şi a doua clădire a ţinut până la prima venire a lui Hristos în trup, noi credem că biserica lui Isus Hristos, rezidit pe temelia apostolilor şi proorocilor, va continua la lumină până la a doua venire a lui Hristos din ceruri.

Această biserică a lui Dumnezeu şi anume toţi credincioşii, sunt ca mădulare ale unui singur trup, unite prin credinţă şi dragoste: au acelaşi gând unul pentru altul, după modelul ui Hristos Isus; trăiesc după învăţătura aceluiaşi Cuvânt divin, sunt uniţi de aceeaşi dragoste, având astfel părtăşie unul cu altul. Cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu daruri spirituale, slujesc cu acestea pentru sufletul aproapelui lor din dragoste.
 Şi cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu posesiuni vremelnice, slujesc cu acestea nevoilor vremelnice ale aproapelui lor arătând că au bunurile spirituale şi vremelnice laolaltă şi nu duc lipsa de binecuvântările darurilor spirituale sau vremelnice. Această biserică a lui Dumnezeu a existat în lume încă de la începuturi, în număr mare sau mic, în secret sau deschis, şi va continua la fel până la sfârşitul lumii, iar Hristos va fi cu ea, prin Duhul Său, totdeauna.

Despre biserica creştină, şi anume toţi credincioşii regeneraţi, adunaţi şi curăţiţi prin Duhul Sfânt, citim: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.” (Deut. 7:6; 14:2; 26:18; 1 Pet 2:9)

Despre faptul că biserica, zidită pe Isus Hristos, trebuie să se supună ca mădular capului, citim: „Şi pe această piatră (Hristos) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Mat. 16:18; 28:20)

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Ef. 5:25-27, 29, 32; 1:22)

Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.” (1 Tim. 3:15)

Despre părtăşia credincioşilor, citim: „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” ( 1 Ioan 1:7)

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.” (Fapte 2:42; 4:34; 1 cor 12:12; Gal. 3:28; Ioan 17:21)



1Înţelegem că este un an pentru fiecare zi, în perioada de trei ani şi jumătate sunt tot atâţia ani câte sunt zile, deci aproximativ 1260 de ani. (Num. 14:34; Ezec. 4:5)

ARTICOLUL 19 Despre semnele bisericii lui Dumnezeu, prin care să poată fi diferenţiată de alte popoare