Cele 33 articole ale credinței Art. 14
 
 

Mărturisim că Dumnezeul cel înălţat şi adevărat şi-a ţinut şi şi-a împlinit cu credincioşie promisiunile măreţe şi scumpe, pe care le-a făcut de la început cu privire la Fiul Său, care a fost rânduit pentru aceasta încă înainte de întemeierea lumii, dar în vremurile de pe urmă a fost arătat de dragul nostru.

Această promisiune slăvită şi plină de bucurie a fost făcută întâi lui Adam şi Evei, cei căzuţi în păcat, şi a fost reînnoită în sămânţa lor, lui Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi David. Despre El au vorbit toţi profeţii şi în El au nădăjduit toţi părinţii duhovniceşti, cu încredere neclintită (ca şi cum L-ar fi văzut chiar), că Şilo va veni din Iuda şi această stea măreaţă se va ridica din Iacov. Acestea s-au întâmplat cu adevărat după cum urmează: când totul era în tăcere, când toiagul de cârmuire fusese îndepărtat din Iuda şi când sămânţa lui Iacov plătea tribut păgânilor, atunci Dumnezeul milostiv şi-a adus aminte de legământul Lui cel sfânt şi L-a trimis pe Fiul sau Cuvântul cel adevărat din ceruri, de pe tronul regal, pentru scopul acesta alegându-l dinainte pe neprihănitul Iosif, din casa şi din seminţia lui David, care s-a căsătorit cu Maria, pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a ales-o dintre toate femeile.

Către Iosif şi Maria arată Duhul Sfânt din generaţie în generaţie, precum şi spre oraşul Betleem, din care avea să răsară această lumină promisă de mult, pentru ca toţi cei ce au aşteptat cu pioşenie şi au sperat în mântuirea aceasta, să aibă mângâiere şi cunoştinţa seminţiei, oraşului şi locului din care avea să vină Mântuitorul lumii.

Maria a primit mesajul printr-un înger al lui Dumnezeu, l-a crezut şi, fiind umbrită de puterea celui Preaînalt, a zămislit de la Duhul Sfânt pe adevăratul Cuvânt , care a fost de la început cu Dumnezeu şi prin care toate lucrurile au fost create. El, prin puterea Dumnezeului Atotputernic, a devenit trup înăuntrul ei, s-a născut din ea, Fiul Dumnezeului cel Preaînalt, pe care îl zămislise mai înainte prin puterea Duhului Sfânt.

Astfel, singurul şi eternul Fiul al Dumnezeului cel viu a devenit om vizibil, supus suferinţei. A fost învelit în scutece sărăcăcioase, culcat într-o iesle şi crescut în Nazaret în grija tatălui Său (adoptiv) şi mamei Sale. I-a fost foame, sete, a obosit de umblare, a suspinat şi a plâns, a crescut în înţelepciune şi în statură şi a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, astfel că veşnicul şi unicul fiul al Dumnezeului cel viu în timpul întrupării Lui, nu a continuat să fie precum Tatăl Lui ceresc, într-o formă invizibilă, impasivă, nemuritoare şi spirituală ci, de dragul nostru, s-a smerit într-o formă vizibilă, pasivă, muritoare şi slujitoare şi a devenit asemenea nouă oamenilor în toate lucrurile, cu excepţia păcatului, pentru a ne vindeca de muşcătura otrăvitoare a şarpelui, şi de mânia veşnică.

De aceea, toţi martorii adevăraţi ai lui Isus Hristos sunt obligaţi prin Sfintele Scripturi să creadă şi să mărturisească: faptul că acelaşi Cuvânt care era la început cu Dumnezeu şi era Dumnezeu, prin care toate lucrurile au fost făcute, a purces de la Tatăl, a venit în lume şi, prin puterea lui Dumnezeu, a devenit om de carne, astfel încât slava singurului Fiul al Tatălui, plin de har şi adevăr a putut fi atinsă şi văzută.

Astfel, El care la început era asemenea Tatălui Său în strălucire şi slavă – lucru pe care nu l-a primit sau l-a luat, ci îi este Lui propriu prin natură – a părăsit strălucirea şi slava, S-a smerit şi S-a făcut asemenea nouă, oamenilor; El, care mai înainte era mai mare decât îngerii, într-o formă invizibilă şi nemuritoare ca a Tatălui, a fost făcut acum mai prejos decât îngerii şi a devenit asemenea fraţilor Lui, într-o formă vizibilă şi muritoare. El, care s-ar fi putut bucura alături de Tatăl Lui, şi care era înconjurat de bogăţiile cereşti, a devenit sărac de dragul nostru, şi a suferit pe cruce dispreţuind ruşinea. El, care în prezenţa apostolilor S-a înălţat la ceruri era acelaşi care mai înainte se pogorâse de la Dumnezeu din ceruri în locurile cele mai de jos ale pământului şi acelaşi s-a înălţat dincolo de ceruri. Aceasta este taina dumnezeirii, care este mare, dar care, în raţiunea lor carnală şi îndoielnică, este crezută de puţini oameni: că Dumnezeu Fiul a fost astfel manifestat în carne şi că S-a arătat ca adevăratul Răscumpărător şi Mântuitor, lumina veşnică, pentru cei ce erau în întuneric şi în umbra morţii.

Şi, după cum mâncarea mâncată de israeliţi în pustiu se numea pâine din cer sau pâine cerească, din pricină că substanţa ei nu era rodul acestui pământ, ci venise din ceruri, deşi forma era aceeaşi cu pâinea pregătită pe pământ, Hristos îşi numeşte trupul Său pâinea adevărată, care s-a coborât din ceruri şi spune că Fiul omului trebuie să se înalţe înapoi la ceruri unde era mai înainte, pentru că trupul său a devenit care nu din Maria sau dintr-o substanţă creată, ci din Cuvântul vieţii, care s-a coborât din ceruri.

El era Cel care vorbise cu Moise pe munte şi în pustiu şi pe El L-a ispitit poporul în pustiu şi s-a împotrivit Duhului Său. El este acelaşi care era de la început. Pe El L-au atins apostolii cu mâna şi L-au privit cu ochii, în El a fost arătată viaţa, pe care ei au văzut-o şi au propovăduit-o oamenilor, care era în Tatăl şi le-a fost arătată lor, fiind acelaşi Cuvânt care a vorbit cu ei.

Şi, deşi este adevărat că Fiul etern al lui Dumnezeu Şi-a părăsit slava divină şi, pentru scurt timp, a fost făcut mai prejos decât îngerii şi a luat chipul unui slujitor, El nu Şi-a pierdut calitatea de Fiul Etern al lui Dumnezeu şi de parte din dumnezeire împreună cu Tatăl, ci, când Tatăl L-a adus în lume pe întâiul şi singurul Său Fiu, i-a pregătit un trup, făcut nu din substanţe create, ci numai din Cuvântul vieţii, care a devenit carne şi care este onorat şi adorat ca Dumnezeu adevărat de toţi îngerii lui Dumnezeu.

De asemenea, Hristos S-a proslăvit înaintea apostolilor pe muntele Tabor, când faţa Lui a devenit ca soarele şi când Tatăl din ceruri a mărturisit despre El că este Fiul lui preaiubit. Astfel apostolii lui Hristos şi toţi credincioşii autentici au mărturisit, pronunţat, onorat şi s-au închinat înaintea lui Isus Hristos cel palpabil ca Dumnezeului cel adevărat şi Fiu al lui Dumnezeu. Ca urmare, toţi credincioşii adevăraţi, conform acestor mărturii ale Scripturii şi exemplelor tuturor sfinţilor lui Dumnezeu, pentru mântuirea care va veni, trebuie să creadă şi să mărturisească faptul că Isus Hristos cel crucificat în întregimea Lui, vizibil şi invizibil, muritor şi nemuritor, este adevăratul Dumnezeu şi Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu şi om într-o singură natură indivizibilă. A lui să fie slava în veci de veci. Amin.

Despre aceste promisiuni privitoare la Mântuitor citim cum Domnul Dumnezeu le-a promis la început lui Adam şi Evei să-L pună ca vrăjmăşie între Satan şi femeie, între sămânţa lui şi sămânţa ei. „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Gen. 3:15; Col. 1:19; 3:15; Ef. 2:15)

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de El!” (Deut. 18:15; Fapte 7:37; 3:25; Gal. 3:8; Gen. 49:10; Num. 24:17; Mat. 2:2; Ier. 23:5; 33:15; Is. 9:6; 11:1; Fapte 10:43)

Şi despre faptul că acest prooroc nu a venit din părinţi, din Maria sau vreo altă creatură, ci a fost trimis şi a venit de la Dumnezeu, a fost conceput şi născut din Maria, citim: „Iată, fecioara va fi însărcinată şi va naşte un fiu.” (Mat. 1:23; Is. 7:14; Lc. 2:21; Gal. 4:4)

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.” (Mat. 1:18, 20)

Îngerul Domnului i-a spus Mariei: „Şi iată că vei rămâne însărcinata, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Lc. 1:30-35)

În legătură cu aceasta, citiţi de spune sf. Ioan, care ne dă informaţii detaliate cu privire la această problemă: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:1, 2, 14; Zah. 2:10)

Şi, în continuare: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată” (1 Ioan 1:1, 2; Ioan 8:25; Mica 5:2, 2 Pet. 1:16; Ioan 20:28)

Despre smerirea Fiului etern şi unic al lui Dumnezeu. (Notaţi mai ales cuvântul făcut; căci nu găsim nimic despre faptul că El doar ar fi semănatcu omul), citim: „L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, L-ai încununat cu slavă şi cu cinste” (Evr. 2:7; Ps. 8:5)

Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Cor. 8:9; Ecl. 9:5)

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, etc.” (Evr. 12:2)

Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” (Ioan 6:51)

Despre felul în care sfinţii lui Dumnezeu L-au mărturisit şi I s-au închinat acestui Isus smerit în timpul vieţii lui trupeşti ca Dumnezeului cel adevărat şi Fiului lui Dumnezeu, citim: „Simon Petru a răspuns, Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Mat. 13:16) Înţelegem că Fiul cel adevărat, care s-a născut şi a venit din esenţa Tatălui, nu a devenit astfel pe parcurs, precum credincioşii care, datorită credinţei sunt numiţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. (2 Ioan 1:3; Ioan 1:49; 10:36; 11:27; Fapte 8:37; Mat. 27:54)

Isus i-a spus orbului: „Isus a auzit ca l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?” „L-ai şi văzut”, i-a zis Isus, „Şi cel care vorbeşte cu tine, Acela este.” „Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat” (Ioan 9:35-38)

Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” „Tomo” i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:28, 29)

În Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:20; Rom. 5:9)