Cele 33 articole ale credinței Art. 13
 
 

Mărturisim că primii noştri părinţi, Adam şi Eva, prin nelegiuirea lor, s-au separat de Dumnezeu şi au căzut în moartea temporală şi eternă, împreună cu toţi urmaşii lor şi, ca urmare, au pierdut chipul lui Dumnezeu, care este neprihănire şi sfinţenie, au devenit stricaţi în natura lor şi înclinaţi către păcat şi răutate din tinereţea lor, aşa încât niciunul dintre oameni nu mai poate căuta credinţa şi lucrurile evlavioase prin puterea dată de prima naştere, care a pornit şi a zămislit din sămânţa lor păcătoasă, pentru că ce este născut din carne este carne şi, ca urmare, omul firesc cu mintea firească nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, de aceea, toţi oamenii, din ţărână fiind luaţi, în ţărână se vor întoarce şi, în parte, sunt asemenea pământului stricat care, de la sine, nu produce roade bune, ci trebuie pregătit si însămânţat cu sămânţă bună.

La fel, toţi oamenii, când au trecut de tinereţe, şi au ajuns să înţeleagă şi să deosebească binele şi răul, inima lor carnală şi viaţa pământească, concepute în păcat, sunt înclinate spre păcat, care zămisleşte prin propria poftă, care trezeşte păcatul în ei şi îi ademeneşte şi îi duce în păcat iar astfel ei cad din har – în care au fost răscumpăraţi prin ispăşirea lui Hristos – şi sunt aruncaţi în moartea păcatului.

Ca urmare, Domnul Dumnezeu cere prin Cuvântul Său o transformare autentică şi o înnoire din aceste păcate ale lor şi anume, prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu ei primesc credinţa, sunt regeneraţi de sus, din Dumnezeu, sunt creaţi din nou in inima şi mintea lor, după chipul lui Dumnezeu, şi tăiaţi împrejur, fiind mutaţi de la carnal la spiritual, de la necredinţă la credinţă, de la o minte pământească precum a lui Adam, la o minte cerească precum a lui Hristos, crucificându-şi şi dând la moarte mădularele lor pământeşti şi simţind, gustând şi dovedind ceea ce este ceresc, nu ceea ce este pământesc.

Acestora, Dumnezeu le promite viaţă, pace şi toate bogăţiile cereşti, sfinţirea minţii şi gândurilor, şi dobândirea tuturor binecuvântărilor lui Hristos (care s-au pierdut prin păcatul nostru), împreună cu mântuirea veşnică.

Acolo unde această înnoire şi convertire a minţii şi inimii nu se găseşte (printre cei ce cunosc păcatul şi-l făptuiesc), Hristos şi viaţa nu există şi, fără această înnoire, nu este nici tăierea, nici netăierea împrejur, nici botezul sau Cina, nici ceremoniile, oricât ar fi de fastuoase, nu folosesc la nimic.

Şi, aşa cum omul vine în lume la început cu durere şi chin din carne, şi regenerarea spirituală este numită tot naştere şi are loc cu o întristare evlavioasă din pricina păcatului şi cu răstignirea şi darea la moarte a mădularelor pământeşti.

Şi, la fel cum oamenii odată cu căderea lui Adam nu au fost lipsiţi în întregime de virtuţile şi calităţile divine, ca să devină precum Satan în răutate, ci Dumnezeu a lăsat multe principii bune în natura păcătoasă, la fel, natura păcătoasă, dragostea şi înclinaţia către păcat nu sunt înlăturate în întregime prin regenerare, ci rămân în cel născut din nou până la moarte, aşa încât carnea pofteşte împotriva Duhului, iar pofta sau păcatul lăuntric luptă împotriva legii minţii celei noi astfel încât omul născut din nou intră într-un război continuu şi trebuie să-şi răstignească şi să dea la moarte în mod constant poftele cărnii, să-şi înfrâneze şi să-şi supună trupul, să se abţină de la pofte trupeşti, care se luptă împotriva sufletului, şi luptând astfel să ducă biruinţa până la moarte.

Pe de altă parte, afirmaţia celor ce atribuie credinţă copilaşilor nou-născuţi şi spun că fără aceasta ei nu pot fi mântuiţi, este respinsă ca o gravă eroare. Unii dintre aceştia au găsit regenerarea în botezul nou-născuţilor, susţinând că imediat ce copilaşii sunt botezaţi, prin această ceremonie a botezului sunt imediat şi regeneraţi.

Alţii susţin regenerarea copilaşilor pe baza justificării sau răscumpărării generale a lui Hristos, prin care rasa umană a fost împăcată cu Dumnezeu din păcatul lui Adam şi adusă într-o stare de har, spunând că bebeluşii sunt regeneraţi imediat ce sunt concepuţi în pântecul mamei, punând astfel, incorect şi improbabil, a doua naştere înaintea celei dintâi, cea din carne.

Unii nu pot preciza dacă nou-născuţii sunt regeneraţi înainte, în timpul sau după botez, de unde tragem concluzia că aceştia tratează regenerarea fără Sfânta Scriptură şi fără raţiune, văzând la fel de limpede ca un orb, căci Dumnezeul cel Atotputernic nu vorbeşte nicăieri în Cuvântul Său cel sfânt despre regenerarea nou-născuţilor.

Şi, deşi copilaşii sunt concepuţi în păcat, sau născuţi din sămânţă păcătoasă, ei n-au cunoscut, n-au slujit şi n-au practicat păcatul, din care să fie regeneraţi, convertiţi şi înnoiţi în inima şi mintea lor, ci au fost născuţi fără el şi aşezaţi într-o stare atât de sfântă şi plăcută lui Dumnezeu prin ispăşirea lui Hristos, la care nici un adult nu poate ajunge prin regenerare şi prin lepădarea de trupul păcătos de carne, prin înnoirea minţii, nu poate deveni mai puţin păcătos, mai sfânt şi mai plăcut lui Dumnezeu, deoarece firea păcătoasă, pofta sau înclinaţia către păcat rămân chiar şi în cel mai pios adult regenerat până la moarte (nu mai puţin decât în copilaşi), iar împotriva lor duc un război permanent.

Pe lângă aceasta Dumnezeul cel atotputernic nu cere prin Cuvântul Său de la toţi oamenii care au servit păcatului o reparaţie mai mare decât să fie convertiţi prin regenerare şi să devină precum copilaşii la păcat şi răutate. Atunci, care sunt motivele pentru care regenerarea să fie aplicată copilaşilor, care n-au comis niciodată păcat, din care să fie regeneraţi, văzând că vârsta copilărie are deja în ea inocenţa acceptabilă înaintea lui Dumnezeu şi a fost dată ca exemplu înaintea oamenilor, pentru care toţi cei regeneraţi trebuie să se lupte şi să lucreze până la moarte.

Despre această naştere cerească din Dumnezeu şi despre felul în care ea este eficientă, citim: „Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toata inima. Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” (1 Pet. 1:22, 23; 2:2; Iac. 1:18; 1 Cor. 4:15; Gal. 4:19; Filimon 19)

El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. (Tit 3:5)

Despre faptul că această regenerare nu este un lucru ascuns sau ineficient, ci necesită o viaţă nouă şi umblarea după Hristos, citim: „Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, voi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Mat. 19:28)

Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace ţi îndurare!” (Gal. 6:15, 16)

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12, 13)

Tuturor celor ce au slujit păcatului şi nu au fost regeneraţi, împărăţia lui Dumnezeu nu le este accesibilă. Cu privire la aceasta, citim: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3:3, 5-8)

Despre faptul că regenerarea nu ajunge perfectă în viaţa aceasta, ci până la moarte trebuie să ne luptăm împotriva cărnii, lumii şi păcatului, citim: „Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc” (Fil. 3:12, 1:30; Col. 1:29; Apoc. 2:10)

Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor. 9:27)

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri protivnice unele altora, aşa ca nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, etc.” (Gal 5:17, 18; 1 Pet. 2:11; Rom 7:18, 23; Iac. 3:2)

        ARTICOLUL 14 Despre întruparea singurului şi eternului Fiu al lui Dumnezeu