Anabaptisti in Romania

Articolul XI

Despre separare

         De aceea, creştinii fiind chemaţi să fie străini şi călători în această lume şi ispravnici ai lucrurilor materiale, noi credem că luxul şi ostentaţia nu corespund cu chemarea noastră(1 Petru 2:11; 4:10; 1 Ioan 3:17).

Deoarece îmbrăcămintea din lume este guvernată de ceea ce este plăcut firii pământeşti (1 Ioan 2:15-17; Efeseni 2:2-3), trebuie să evităm o asemenea direcţie şi să urmăm Scriptura (Romani 12:1-2). Cuvântul ne învaţă principiul modestiei (acoperirea trupului, 1 Timotei 2:9) iar hainele plăcute firii pământeşti şi machiajul nu sunt pentru sfinţi (1 Petru 3:3-5; 5:5-6). Noi credem că principiile neconformităţii cu lumea, modestiei şi simplităţii pot fi menţinute cel mai bine prin uniformitate; de aceea, considerăm că îmbrăcămintea uniformă, simplă, în adunare, este necesară.

Noi credem şi mărturisim că practica inelului de nuntă contravine poruncii scripturale referitoare la interzicerea bijuteriilor (1 Timotei 1:9).

Clădirile în care Biserica se adună pentru închinare sunt dedicate slujirii lui Dumnezeu, de aceea nu trebuie folosite pentru satisfacerea firii pământeşti, nunţi, înmormântări, care distrag de la simplitatea Evangheliei

Accentul Noului Testament cade pe închinarea duhovnicească (Ioan 4:24), cu participarea personală a membrilor (Fapte 17:24-25; 1 Corint. 14:15) şi considerăm că muzica instrumentală nu trebuie utilizată la serviciile noastre de închinare.

Deoarece divertismentul, inclusiv sportul, filmele, televiziunea, radioul, sunt folosite intens pentru plăcerea societăţii neregenerate şi chiar aşa numitele filme religioase şi emisiuni TV şi radio sunt de asemenea amestecate cu neadevărul, noi credem că sunt în întregime în detrimentul vieţii şi dezvoltării Bisericii (3 Ioan 11; 1 Tesaloniceni 5:22; 2 Timotei 2:22; 2 Petru 2:1-3; 1 Corint. 10:31).

Scriptura ne învaţă că Biserica şi Statul sunt distincte şi separate (Ioan 18:36; Romani 12 şi 13) şi de aceea noi credem că creştinii nu pot participa la serviciul militar sau politică, nici prin deţinerea unor funcţii publice, nici prin votare sau prin exercitarea de presiuni asupra administraţiei Statului despre cum să-şi organizeze deciziile, ci mai degrabă trebuie să ne rugăm pentru ei (1 Timotei 2:1-2). Mai credem că trebuie să ne ţinem deoparte de toate mişcările care încearcă reformarea societăţii independent de meritele morţii lui Cristos şi de experienţa naşterii din nou.

În legătură cu asigurarile de viaţă, noi credem că nu sunt potrivite cu încrederea în providenţa şi grija Tatălui nostru Ceresc (Psalm 118:18; Ieremia 17:5, 7); noi nu trebuie să ne bazăm pe organizaţii umane sau pe administraţia Statului, ci Biserica trebuie să-şi asume responsabilitatea unde există reale nevoi materiale în frăţietate (Matei 6:24-34; Galateni 6:10).



Articolul XII

Despre ordonanţe

Botezul cu apă a fost poruncit de către Cristos(Marcu 16:16; Matei 28:19-20)ca un semn exterior al unei curăţiri interioare prealabile făcută de Duhul Sfânt şi prin care candidatul la botez mărturiseşte Bisericii şi tuturor oamenilor că părăseşte lumea şi voia proprie a firii pământeşti şi este hotărât să se pună de bună voie sub domnia lui Cristos, până la moarte. La acest ritual care semnifică intrarea noului membru în trupul vizibil, trebuie multă precauţie ca prealabila convertire să fi fost veritabilă şi că a avut loc o despărţire totală de viaţa veche şi există o umblare reală în viaţa cea nouă, în Isus Cristos, cu sinceritate, înainte de acceptarea ca membru. Noi credem că modalitatea scripturală de administrare a botezului cu apă este prin turnare(Fapte 2:16-18, 41; 10:45, 47; 1 Corint. 10:1-2; 1 Petru 3:20-21). Noi credem că copiii sunt în siguranţă din punct de vedere duhhovnicesc până ajung la vârsta când pot avea discernământ şi devin răspunzători, până atunci fiind acoperiţi de Sângele lui Cristos, iar botezul nu trebuie administrat până când nu are loc o convertire clară şi o predare totală lui Cristos. Noi respingem dedicarea formală, publică, a copiilor, această practică neavând nici o bază nou-testamentală.

Cina Domnului, care a fost instituită de Cristos, este o comemorare a jertfei Domnului şi o mărturisire a credinţei participanţilor în moartea Sa şi în revenirea Sa viitoare(Luca 22:19-20; 1 Corint. 11:23-26). Noi ne împărtăşim cu Domnul şi ne împărtăşim unii cu alţii. Simbolul denotă, în credincioşi, unitate şi “a fi una” în Domnul. Trebuie să existe pace între membrii comunităţii şi de asemenea un standard corect de credinţă şi comportare. I Corint. 10:16-17, 21; Matei 5:23-24; 18:15-35; Evrei 12:14. Participarea la Cina Domnului în chip nevrednic este foarte gravă(1 Corint. 11:27-28) şi de aceea necesitatea cercetării de sine şi neadmiterea celor nepocăiţisunt evidente (I Corint. 5:8-13). Noi credem în Cina Domnului restrânsă (limitată la cei care sunt “una” în credinţă) şi în puritatea Cinei Domnului(Biserica s-a ocupat de păcatele cunoscute).

Ordonanţa spălării picioarelor a fost stabilită de aceeaşi autoritate ca şi Cina Domnului şi practicarea trebuie să fie literală, cu aceeaşi regularitate. Spălarea picioarelor ne învaţă principiile umilinţei, egalităţii şi slujirii în dragoste. Ioan 13:1-17; 1 Timotei 5:10.

Sărutarea sfântă este un salut creştinesc poruncit în Scriptură şi este un semn de părtăşie sfântă, în dragoste, în Domnul. Nu se limitează la liderii Bisericii şi nu se înlocuieşte cu saluturi din diverse culturi, ci trebuie practicat cu regularitate de către toţi creştinii atunci când se întâlnesc. Romani 16:16; 1 Corint. 16:20; 2 Corint. 13:12; 1 Tesaloniceni 5:26; 1 Petru 5:14; Fapte 20:37.

Acoperitoarea capului femeilor (1 Corint. 11:1-16) este o acoperitoare cu semnificaţie religioasă, nu ceva ce se foloseşte în caz de vreme rea. Semnifică principiul autorităţii (supunerii). Scriptura ne învaţă că acoperitoarea trebuie să acopere capul (v. 5) şi o deosebeşte de acoperitoareanaturală a capului - părul(v. 14,15). Scriptura ne mai învaţă că tăierea părului femeii este contrară voii lui Dumnezeu(v. 5,6). Principiul autorităţii (supunerii), rugăciunea şi mărturisirea sunt valabile totdeauna pentru femeia creştină, deci acoperitoarea capului trebuie purtată permanent.

Ungerea cu ulei (Iacov 5:13-16)trebuie administrată de către bătrânii bisericii unui frate bolnav sau unei surori bolnave care solicită aceasta cu credinţă. Din partea tuturor celor implicaţi trebuie să existe mărturisire de păcate şi o supunere totală faţă de voia lui Dumnezeu. Uleiul este simbolic, nu medicinal; puterea lui Dumnezeu este cea care vindecă.

Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este o instituţie a lui Dumnezeu, care poate fi desfiinţată numai de moarte. Pentru creştini, căsătoria trebuie să fie numai “în Domnul” şi cere imperativ ca în relaţia de căsătorie să intre numai cei cu aceeaşi credinţă desăvârşită(1 Corint. 7:39; Amos 3:3; Romani 7:2-3). În căsătorie se intră pe calea unei ceremonii exterioare care semnifică o relaţie de legământ. Legătura pe viaţă dintre soţ şi soţie reprezintă unirea dintre Cristos şi Biserică(Efeseni 5:22-23). Divorţul şi recăsătorirea erau permise în Vechiul Testament din cauza împietririi inimilor oamenilor, dar Isus a restabilit standardul creaţiei al permanenţei căsătoriei(Marcu 10:3-12). Găsim în Matei 19:9 şi1 Corinteni 7:11, 14-15 două posibile excepţii care permit vieţuirea separată(nu divorţul), dar nici o excepţie pentru recăsătorire atâttimp cât fostul partener de viaţă încă trăieşte. Recăsătorirea,când fostul partener de viaţă trăieşte încă, este o stare de adulter (Marcu 10:11-12; Romani 7:2-3).



Articolul XIII

Despre propovăduirea credinţei

Noi credem şi mărturisim că orice copil al lui Dumnezeu, născut din nou, este un ambasador al lui Isus Cristos; de aceea, responsabilitatea creştinului este de a proslăvi pe Dumnezeu (1 Petru 2:9) şi de a urmări împăcarea oamenilor păcătoşi cu Isus Cristos (2 Corint. 5:18-20). Aceasta poate fi realizat profitând de orice ocazie apărută (Efeseni 5:16) de a depune mărturie personală despre Harul mântuitor şi glorioasa venire a Domnului nostru Isus Cristos (Matei 28:19-20; Fapte 1:8), prin cuvinte (Romani 10:8-10) şi prin trăirea unei vieţi creştine exemplare (Tit 2:1-12; 1 Timotei 4:12).

Mai mult, noi credem că fiecare adunare locală, pentru a facilita responsabilităţile menţionate mai sus, trebuie să aibă un program scriptural regulat, de propovăduire a Evangheliei. Un asemenea sistem de mărturie, dezbătut şi aprobat de întreaga adunare, poate include unul sau mai multe din următoarele: şcoli duminicale, întâlniri de rugăciune, de studiu biblic, de evanghelizare, de trezire duhovnicească, de studiu biblic în natură (eventual cabane), întâlniri pentru propovăduire pe străzi, predicare în închisori, vizitarea bolnavilor acasă, vizite la spitale, distribuirea de pliante cu subiecte creştine, şcoli creştine.

Credem că orice publicaţie pe teme de credinţă este utilă şi trebuie promovată. Credem că evanghelizarea prin stabilirea misionarilor într-o anumită zonă este o lucrare bună şi trebuie încurajată şi promovată.



Articolul XIV

Despre apostazie

Noi credem şi mărturisim că zilele din urmă vor fi caracterizate printr-o decădere generală şi o îndepărtare de credinţă (I Timotei 4:1-3; 2 Timotei 3:1-5); că din partea lumii “fărădelegea se va înmulţi” (Matei 24:12) şi că “oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi pe ei înşişi” (2 Timotei 3:13; Marcu 13:22); din partea bisericii va exista lepădare de credinţă (2 Tesaloniceni 2:3) , “dragostea celor mai mulţi se va răci” şi “vor fi mulţi prooroci mincinoşi(Matei 24:11, 24; Fapte 20:28-30; 2 Petru 2:1).

Dovezile prezente în zilele de azi ale unei asemenea apostazii sunt evidente. Multe organizaţii bisericeşti sunt dominate de compromisul conducerii de a menţine unitatea organizatorică în detrimentul credincioşiei şi ascultării de Scriptură. Asemenea compromisuri conduc la preamărirea liderilor şi loialitatea oarbă faţă de o anumită denominaţiune, în loc de loialitate faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, vedem multe instituţii bisericeşti care în trecut au fost credincioase, dar acum cedează la presiunea şi curentele din lume, la un jug nepotrivit, în alianţe care nu sunt sfinte, pentru a obţine acreditări sau alte scopuri. Accentul pe învăţământul superior (licee, universităţi, seminarii) a dus la acceptarea unor filozofii neevlavioase, iar centralizarea puterii a subminat credinţa multora. Mişcările ecumenice actuale care ignoră unitatea doctrinară şi puritatea practicilor, sunt nescripturale. Asemenea stări şi tendinţe, în biserici şi în lume, arată că trăim în vremuri periculoase şi ne dau dreptul de a ne retrage din orice asemenea părtăşii (Romani 16:17,18). Noi credem că venirea Domnului este iminentă (Matei 24:29-31,44).


Articolul XV

Despre înviere

Noi credem în învierea în trup a Domnului Isus Cristos şi în învierea în trup a tuturor oamenilor, atât a celor drepţi cât şi a celor nedrepţi – a celor drepţi înviere pentru viaţă, a celor nedrepţi înviere pentru condamnare. Ioan 20:20, 24-29; Luca 24:30-31; 1 Corint. 15:42-44; Fapte 24:15; Ioan 5:28-29; 1 Corint. 15:20-23.



Articolul XVI

Despre venirea lui Cristos

Noi credem în venirea personală, iminentă, a Domnului nostru, speranţă binecuvântată a celui credincios; noi, cei care vom fi găsiţi în viaţă, împreună cu cei morţi în Cristos, care vor fi înviaţi, vom fi luaţi să întâlnim pe Domnul în văzduh şi astfel să fim pentru totdeauna cu Domnul. Ioan 14:2-3; Fapte 1:11; Matei 24:44; Evrei 10:37; Tit 2:11-13; 1 Tesaloniceni 4:13-18.



Articolul XVII

Despre starea intermediară

Noi credem şi mărturisim că în intervalul de timp dintre moarte şi înviere, cei neprihăniţi vor fi cu Cristos într-o stare de conştienţă, de fericire absolută şi mângâiere, iar cei nelegiuiţi vor fi într-un loc de chin, într-o stare conştientă de suferinţă şi disperare. Luca 16:19-31; 23:43; Filipeni 1:23; 2 Corint. 5:1-8; 1 Tesaloniceni 5:10; 2 Petru 2:9.



Articolul XVIII

Despre starea finală

Noi credem şi mărturisim că iadul este un loc de chin, pregătit pentru diavol şi îngerii lui, unde împreună cu aceştia cei nelegiuiţi vor suferi răzbunarea focului veşnic, în vecii vecilor, şi că Raiul este locul celor neprihăniţi, care vor locui în bucurie deplină, în vecii vecilor. Matei 25:41, 46; Iuda 7; Apocalipsa 14:8-11; 20:10, 15; 2 Corint. 5:21; Apocalipsa 21:3-8; 22:1-5